Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Hezbollah a impus un nou guvern la Beirut

Operation World
Liban

Libanul a format marţi un nou guvern, condus de premierul Hassan Diab, în urma unui acord între gruparea şiită Hezbollah şi aliaţii săi, pentru un cabinet care să pună capăt crizei economice destabilizatoare, transmite Reuters potrivit news.ro.

Statul libanez puternic îndatorat nu a avut un guvern stabil după demisia premierului Saad al-Hariri, în luna octombrie, în urma protestelor împotriva elitei politice considerată vinovată de criză, din cauza corupţiei.

Gruparea Hezbollah, susţinută de Iran, şi aliaţii acesteia, între care preşedintele Michel Aoun, l-au nominalizat luna trecută pe Diab drept premier, după eşecul eforturilor de a încheia un acord cu Hariri, cel mai important lider sunit din Liban, aliat al Occidentului şi al statelor din Golf.

Acordul a fost împiedicat de certurile pentru portofolii între aliaţii Hezbollah, iar gruparea a dar marţi un ultimatum pentru un acord, avertizând că în caz contrar vor exista consecinţe, au declarat surse apropiate situaţiei.

Guvernul este format din 20 de miniştri tehnocraţi, susţinuţi de părţile implicate.

Economistul Ghazi Wazni a fost nominalizat drept ministru de Finanţe, cu sprijinul preşedintelui Parlamentului, Nabih Berri.

Nassif Hitti, fost ambasador la Liga Arabă, a fost numit ministru de Externe, cu sprijinul Mişcării Patriotice Libere.

Diab şi-a descris guvernul ca fiind ”o echipă de salvare tehnocrată”, care va lucra pentru a îndeplini obiectivul protestatarilor care au ieşit prima oară pe străzi pe 17 octombrie. Prima vizită a premierul Diab în străinătate va fi în regiunea arabă, în particular în Golf, a spus acesta.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.