Şeful mişcării şiite libaneze Hezbollah, Hassan Nasrallah, a promis Israelului o ripostă "adecvată" după asasinarea, atribuită statului evreu, a lui Samir Qantar, unul dintre militanţii mişcării, relatează AFP şi Reuters.
Nasrallah a făcut această declaraţie la câteva ore după ce grupul l-a îngropat pe Qantar într-un cimitir dintr-o suburbie sudică a Beirutului, într-un stil rezervat de obicei liderilor săi.
"Samir este unul dintre noi şi un comandant al rezistenţei noastre şi este dreptul nostru de a riposta la asasinarea sa, în locul, momentul şi modul pe care îl vom considera indicat. Ne vom exercita acest drept cu voia lui Dumnezeu", a spus Hassan Nasrallah într-un discurs televizat pe postul Al-Manar, canalul Hezbollah.
"Din punctul nostru de vedere, Israelul poartă pe deplin responsabilitatea pentru asasinarea martirului Samir Qantar. Nu avem nici cea mai mică îndoială", a adăugat liderul Hezbollah.
În ceea ce priveşte mijloacele utilizate de Israel pentru a-l ucide pe Qantar, Nasrallah a spus că este vorba doar despre un "detaliu tehnic", precizând că asasinatul a fost comis cu un tir cu rachetă.
Qantar "a fost mereu ţintă" a Israelului de la eliberarea sa în 2008, în cadrul unui schimb între Hezbollah şi statul evreu, a adăugat Nasrallah.
Israelul şi-a exprimat duminică satisfacţia în ceea ce priveşte moartea acest responsabil Hezbollah, însă fără a-şi recunoaşte implicarea în vreun fel.
Fost militant al Frontului popular palestinian încarcerat timp de aproape 30 de ani în Israel pentru o operaţiune criminală comisă la vârsta de 16 ani, Samir Qantar, un druz libanez, s-a alăturat imediat după eliberare mişcării şiite libaneze.
În ultimii doi ani s-a ocupat de Frontul Golan, ocupat din 1967 de statul evreu.AGERPRES
Hezbollah promite răzbunare după eliminarea unui lider al său, Israelul vizat
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

24
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
24

1.147
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
1.147

13
Lituania va reduce cu 50% prețul biletelor de tren pe fondul scumpirii carburanților
13

6.738
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
6.738

133
Zelenski avertizează Orientul Mijlociu: Dronele FPV pot prevesti o operaţiune terestră
133

5.242
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
5.242

97
Prinţesa Isabella a Danemarcei va efectua serviciul militar în format prelungit
97

3.380
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
3.380

63
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
63

117
Schimbarea regimului de la Teheran, esențială pentru atingerea obiectivelor israeliene (ambasador)
117

9.938
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
9.938

77
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
77

116
Lovituri aeriene au avariat o staţie de desalinizare pe o insulă iraniană din Strâmtoarea Ormuz
116
















Comentează