Hidrologii avertizează: Pericol de inundații în mai multe regiuni ale României

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 18-04-2023

Actualizat: 18-04-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Hidrologii avertizează că în mai multe regiuni ale României ar putea să se producă inundații. Specialiștii au emis o avertizare cod galben de inundații valabilă în bazinele hidrografice Nera, Jiu și Jijia, dar și pe râurile mici din Dobrogea.

Hidrologii vorbesc despre „scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție”.

„În intervalul 18.04.2023 ora 12:00 – 20.04.2023 ora 12:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Nera – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Caraş Severin), Jiu – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadu – amonte S.H. Rovinari (judeţul Gorj), Motru – bazin superior (judeţele Gorj şi Mehedinţi), Jijia – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Botoşani şi Iaşi). În intervalul 19.04.2023 ora 03:00 – 20.04.2023 ora 12:00 pe râurile din bazinele hidrografice râurile mici din Dobrogea (judeţele Constanţa şi Tulcea)”, a anunțat Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor.

Fenomenele se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele Constanţa şi Tulcea, au precizat specialiștii, informează Mediafax.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri