Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

HiSky poate începe operarea zborurilor regulate către Canada

facebook.com
HiSky

Compania aeriană românească HiSky a obţinut licenţa de operator aerian străin, oferită de Agenţia Canadiană de Transport, care îi oferă permisiunea pentru a opera zboruri regulate către această ţară.

Potrivit unui comunicat al companiei, Canada este cel de-al doilea stat de pe continentul nord american, după Statele Unite ale Americii, care autorizează HiSky să deschidă rute regulate pe teritoriul său, după parcurgerea unui amplu proces de verificare. HiSky devine, astfel, singura companie din România care întreprinde demersuri pentru lansarea zborurilor către Canada şi deţine, în acelaşi timp, capabilitatea necesară pentru a opera pe această distanţă, fără escală, cu o aeronavă long courier Airbus 330-200.

"Atunci când ne-am completat flota cu o aeronavă care are o autonomie crescută, am vizat tocmai crearea acestor legături eficiente, între România şi destinaţiile cele mai cerute de pasageri. Ne aflăm extrem de aproape de primul zbor direct de la Bucureşti, la New York, după mai bine de 20 de ani, iar vestea obţinerii autorizaţiei pentru zborurile către Canada vine în susţinerea strategiei noastre de creştere a numărului de rute long-courier. Canada găzduieşte o diaspora românească numeroasă, dar este şi o destinaţie tot mai căutată pentru vacanţe şi business. Aşadar, avem în vedere lansarea primelor rute, în cel mai scurt timp, pentru a răspunde acestei necesităţi de conexiuni directe între Bucureşti şi cele mai populare oraşe", a precizat Iulian Scorpan, CEO HiSky, potrivit comunicatului citat.

În acest moment, pasagerii români nu au la dispoziţie nicio opţiune de călătorie directă către Canada, după ce ruta Bucureşti - Toronto, operată anterior de o companie străină, a fost suspendată în anul 2020, fără a fi anunţată intenţia de reluare a curselor. Odată cu relansarea zborurilor spre această ţară, românii ar putea ajunge din capitală în principalele oraşe ale Canadei, Toronto şi Montreal, în aproximativ 10 ore.

Compania aeriană HiSky este, în acest moment, al doilea cel mai mare operator de transport aerian înregistrat în România şi singura companie din ţară care operează zboruri regulate transatlantice. Alături de o aeronavă wide-body, Airbus A330, cu autonomie de 14 ore de zbor neîntrerupt, compania mai deţine în flotă alte şapte aeronave de tip narrow-body, din familia Airbus A320, cu o capacitate totală de peste 1.500 de locuri.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.