Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SCANDAL la Timișoara: soțul șefei Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană, ACUZAT că a colaborat cu Securitatea

Banatul Azi
Victor Neumann

E scandal la Timișoara! Victor Neumann, soțul șefei Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană, Simona Neumann, este acuzat că ar fi colaborat cu Securitatea. Neumann este și un cunoscut istoric și șeful Muzeului de Artă din Timișoara, funcție în care a fost numit de conducerea USL a CJ Timiș, acum opt ani de zile.

Citește și: STUDIU Vaccinul anticoronavirus NU are aceeași eficiență la persoanele cu obezitate

"Muzeul de Artă din Timișoara este condus de opt ani de Victor Neumann, timp în care instituția a fost antrenată în nenumărate scandaluri și procese, ale căror costuri au fost suportate din bani publici de Consiliul Județean Timiș, instituția tutelară. Supus presiunilor și abuzurilor, personalul de specialitate a fost obligată să părăsească în valuri succesive locul de muncă, în timp ce conducerea Consiliului Județean Timiș a tolerat impasibilă comportamentul inacceptabil al managerului. Muzeul nu a performat, iar oportunitățile de dezvoltare au fost respinse după bunul plac al lui Victor Neumann.

Cazul laboratorului de restaurare, atât de necesar patrimoniului valoros al muzeului, care nu a mai fost dotat, deși fusese finanțat de CJT, este doar un exemplu. În data de 20 noiembrie 2018, un document oficial al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității a comunicat că „Pe baza documentelor din arhiva proprie, s-a stabilit că numele conspirativ «Hodoş» a fost asociat în actele Securității cu domnul Neuman Victor, născut în 28.10.1953, în Lugoj, județul Timiş”. Documentul indică un informator al Securității (a se vedea documentul în anexă). În ciuda insistențelor presei, nici directorul muzeului și nici CJT nu au explicat de ce lipsește de la dosar declarația pe proprie răspundere de necolaborare cu Securitatea.

 

Neumann_Hodos_1.jpgCu sprijinul foștilor președinți PSD ai Consiliului Județean Timiș, Victor Neumann a reușit să ocupe funcția de director fără să depună la dosar declarația dacă este sau nu colaborator, informator sau ofițer acoperit al Securității. După cum se specifică în OG 24/2008, art. 3, litera ș, pentru directorii „instituțiilor de cultură, la nivel național, județean, municipal și local” această declarație este obligatorie.

Dacă foștii președinți PSD ai Consiliului Județean Timiș – Titus Bojin, Sorin Grindeanu și Călin Dobra – l-au protejat fățiș pe Victor Neumann, încălcând legea, este de neînțeles protecția de care turnătorul „Hodoș” se bucură și sub conducerea liberalului Alin Nica. Președintele CJT a primit în urmă cu două luni o copie a documentului emis de CNSAS fiindu-i semnalat că există două mari probleme privitoare la situația lui Victor Neumann: 1. faptul că individul a fost turnător și 2. faptul că dosarul lui de angajare nu conține declarația privind relația cu Securitatea. În tot acest răstimp, Alin Nica nu a luat nici o măsură de intrare în legalitate.

Solicităm urgent ca Alin Nica să rezolve aceste chestiuni care sunt de ordin, deopotrivă, legal și moral. Faptul că, la peste trei decenii de la revoluție, chiar în orașul care s-a ridicat împotriva regimului comunist, asemenea abuzuri administrative și complicități sunt încă posibile aruncă o lumină greu de calificat nu doar asupra PNL ci și asupra întregii clase politice democratice.

Îl îndemnăm pe Alin Nica să ia drept exemplu decizia vicepreședintelui (USR) al Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, care a retras în 24 de ore din Consiliul științific al Muzeului Satului Timișoara o persoană acuzată de colaborare cu Securitatea. Mandatul lui Victor Neumann se încheie în aceste săptămâni. Turnătorul „Hodoș” se pregătește să candideze pentru un nou mandat de director la Muzeul de Artă. Nici comisia de examen și nici Consiliul Județean Timiș nu se pot preface că nu au luat act de situația lui Victor Neumann, de managementul defectuos și nu pot ignora obligațiile care le revin prin lege în chestiunea colaborării cu Securitatea.

 

Grupul de inițiativă

Maria Albani, istoric de artă, curatorul Donației Corneliu Baba

Prof. univ. dr. habil. Ileana Pintilie, critic de artă

Prof. univ dr. Rodica Vârtaciu, istoric de artă

Prof. univ dr. Vasile Popovici, scriitor

Viorel Marineasa, scriitor

Prof. univ. dr. Daniel Vighi, scriitor", scriu semnatarii petiției.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.