Horia Georgescu, fostul șef al ANI, reținut de DNA, RUPE TĂCERA: Dezvăluiri despre politicienii de la PSD și PNL și întâlnirile cu șefii SRI, în vila K2

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 15-11-2017

Actualizat: 15-11-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Preşedintele Comisiei pentru controlul SRI, Claudiu Manda, a declarat miercuri seară, după audierea timp de aproape cinci ore a fostului şef al ANI, Horia Georgescu, că acesta din urmă a relatat despre zile onomastice la care au participat persoane din conducerea SRI şi oameni politici.

"Ne-a relatat despre o zi onomastică a domniei sale, la care au participat persoane din conducerea SRI şi persoane politice, despre zile de naştere ale şefului SRI, la vremea respectivă, şi prim-adjunctului la vremea respectivă, care se ţineau la K2 şi la care participau diferite persoane din zona politică, din zona instituţiilor de forţă. A enumerat toate instituţiile de forţă. Sunt o parte din persoanele politice de la PSD, PDL, PNL şi tot ce înseamnă zona de forţă din Ministerul Justiţiei şi instituţiile de forţă ale statului", a afirmat Manda.

Citește și: Premierul le-a tăiat ”leafa”: Cine va primi mai puțin odată cu rectificarea bugetară și cui a hotărât Mihai Tudose să dea mai mulți bani

Întrebat dacă la aceste întâlniri a participat şi Laura Codruţa Kovesi, Manda a spus: "Dacă aş confirma sau infirma vreunul dintre nume, ar trebui să fac la fel cu toate numele. S-a vorbit de instituţii de forţă, de informaţii, conducerea acestor instituţii, inclusiv Ministerul Justiţiei, zona de parchete, zona de instanţe, nu pot da nume".

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri