Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Horodniceanu, informații de ULTIMĂ ORĂ despre plângerea depusă de Orban împotriva premierului Dăncilă

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Daniel Horodniceanu

Plângerea penală depusă de liderul PNL Ludovic Orban împotriva premierului Viorica Dăncilă în legătură cu mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim este în lucuru, fiind aşteptate informaţiile solicitate de la SRI, având în vedere că plângerea face referire la înaltă trădare, a declarat marţi procurorul şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu.

"Plângerea este în lucru. Ştiu că s-au făcut solicitări (la SRI n.r.) pe data de 6 iunie şi aşteptăm rezultatele", a afirmat Horodniceanu, marţi dimineaţă, informează new.ro.

Întrebat dacă au fost transmise informaţiile solicitate de la SRI, şeful DIICOT a răspuns: "Din ce ştiu eu, nu au venit răspunsurile, dar trebuie verificat".

În 6 iunie, procurorul şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, declara că nu a fost începută încă urmărirea penală in rem în cazul plângerii penale depuse de liderul PNL Ludovic Orban împotriva premierului Viorica Dăncilă şi urmează ca procurorul de caz să decidă dacă are nevoie de informaţii de la serviciile de informaţii, având în vedere că plângerea face referire la înaltă trădare. Procurorul şef al DIICOT a explicat că, având în vedere că plângerea se referă la acte de înaltă trădar, aceste lucruri pot fi lucrate la nivel de servicii de informaţii. În plus, a precizat Horodniceanu, o parte dintre documentele pentru instrumentarea cazului vor fi solicitate de la Guvern.

Nicolae Bănicioiu rupe rândurile din PRO România: 'Iau în calcul foarte serios să votez moțiunea'

"Calea obişnuită de anchetă a unui dosar la DIICOT este delegarea unor poliţişti. În cazul de faţă, ceea ce se reproşează în plângerea trimisă de domnul Orban sunt aspecte legate de trădare şi înaltă trădare care, conform dispoziţiilor Codului de procedură penală, în general pot fi lucrate la nivel de informaţii sau la nivel de măsuri tehnice cu serviciile de informaţii. Dacă aceste servicii deţin astfel de informaţii, pentru că infracţiunile sunt reclamate săvârşite deja, nu sunt în curs de săvârşire, înseamnă că astfel de informaţii, care nu pot fi la dispoziţia Poliţiei, că nu au cum, se găsesc eventual în portofoliul serviciilor de informaţii sau nu. Nu ştim. Urmează să vedem. Există posibilitatea să existe informaţii sau nu. Dar cu siguranţă, dacă există, ele ne vor fi trimise chiar şi într-o formă neprelucrată, pentru că aşa spune legea. De asemenea, o parte din documente vor fi solicitate de la Guvern. Asta nu înseamnă că Guvernul va lucra în cauza DIICOT”, a mai spus Horodniceanu.

În 17 mai, Ludovic Orban a depus o plângere la Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) împotriva premierului Viorica Dăncilă şi a liderului PSD, Liviu Dragnea. Liderul PNL o acuză pe Dăncilă de "înaltă trădare, uzurparea funcţiei publice, divulgare de informaţii nepublice şi prezentarea cu rea-credinţă de date inexacte preşedintelui României în scopul ascunderii săvârşirii unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului", în legătură cu mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim. Ludovic Orban o acuză pe Viorica Dăncilă că ar fi făcut publice informaţii confidenţiale şi i-ar fi prezentat preşedintelui României informaţii false în legătură cu memorandumul adoptat de guvern pe tema mutării Ambasadei României în Israel. Plângerea a fost declinată către DIICOT.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, declara în 10 iunie la Antena 3 că a fost "coordonat” şi este "o acţiune clară, comandă de la Iohannis” faptul că lui Daniel Horodniceanu i-a fost prelungit mandatul de procuror şef al DIICOT, interimar, în contextul în care preşedintele PNL, Ludovic Orban, a depus plângere penală împotriva premierului Viorica Dăncilă pentru înaltă trădare. Dragnea a afirmat că speră ca niciun procuror "să nu rişte atât de mult" să dea curs acestei "demenţe”, afirmând că "foarte mulţi procurori riscă să plătească greu".

"Nu ştiu dacă vor merge mai departe cu demenţa. Ce vă pot spune cu siguranţă este că este o comandă foarte fermă. Adică nu întâmplător a fost pus imediat Horodniceanu (Daniel Horodniceanu, n.r.) să gestioneze interimar la DIICOT, pentru că nu era obligatoriu să-l pună tot pe el. Aia a fost făcută coordonat. <>. Sper să nu fie niciun procuror care să rişte atât de mult încât să dea curs la această demenţă. Este o demenţă. Foarte mulţi procurori riscă să plătească greu. Frica pe care o au îi face să nu mai aibă nicun fel de raţiune. Sunt unii care încearcă să se depărteze de această zonă otrăvită, sunt alţii care nu vor să mai participe la aceste execuţii şi abuzuri, şi sunt alţii care ori de frică, ori că aşa simt ei, rămân acolo ca amazoanele până când moare şi ultimul din statul paralel. Da, au de plătit, pentru că există prevederi în Codul penal care nu au fost aplicate, dar o să fie aplicate. Şi vă spun, oamenii au început să vorbească din diverse parchete, sunt destui care abia aşteaptă să înceapă să vorbească, să spună”, a declarat Liviu Dragnea.

În urma acestor declaraţii, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a cerut Inspecţiei Judiciare să facă verificări, pentru a stabili dacă a fost afectată independenţa sistemului judiciar.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.