Casa lui Jamie Vardy a fost prădată de hoți duminică, în timp ce fotbalistul juca în meciul dintre Cremonese şi AS Roma, scor 1-3.
Hoţii, care se pare că erau trei, ştiau că nu se află nimeni în casa englezului, situată în Salo, pe malul lacului Garda.
Se pare că au intrat printr-o fereastră şi au furat ceasuri, bijuterii şi bani cash, în valoare totală estimată la 100.000 de euro, potrivit news.ro.
Vardy (38 ani) s-a alăturat echipei Cremonese în această vară, după treisprezece sezoane petrecute la Leicester.
Atacantul englez a jucat în opt meciuri din Serie A în acest sezon cu echipa promovată şi a marcat două goluri. Duminică, a fost titular împotriva Romei, dar nu a avut un rol decisiv în cele 90 de minute petrecute pe teren.






























Comentează