Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Huawei sprijină educația și sănătatea în România. Proiectele de responsabilitate socială ale companiei în 2020

Wccftech
Huawei

Într-un an, pandemia de COVID-19 a transformat rapid viaţa şi ritmul oamenilor pe tot mapamondul. Şocul generat de această criză a fost resimţit în toate sectoarele de activitate, cu implicaţii serioase asupra sistemului medical, cel educaţional şi al comunităţilor defavorizate. Mai mult decât atât, pandemia a accentuat necesitatea unei colaborări între stat şi privat, iar rezultatul s-a văzut în ritmul accelerat al parteneriatelor de acest tip.

Criza din 2020 a evidențiat deficienţe globale în infrastructura de sănătate, educațională şi informatică și nevoia de dezvoltare a acestora. Nici pentru România situaţia nu a fost mai uşoară, iar companii private din diverse domenii ne-au arătat ce înseamnă cu adevărat solidaritatea.  Prima nevoie vizibilă a fost cea din sectorul medical, concretizată de creşterea cererii de echipamente individuale de protecţie şi de produse medicale, urmată de sistemul educaţional, care s-a dovedit a fi o provocare pentru elevi şi profesori.

content-image

Donații pentru sectorul medical

Pentru a veni în sprijinul celor aflați în prima linie în lupta cu pandemia, Huawei a donat în aprilie anul trecut Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă 90.000 măști de protecție, 500 de combinezoane de protecție, substanțe de dezinfectare şi echipamente care au fost distribuite pompierilor și personalului medical din țară. În momentul în care Suceava a devenit cea mai afectată zonă de infecţia cu noul virus, Huawei România a intervenit cu o donaţie către Spitalul de Urgență "Sfântul Ioan cel Nou" de 20.000 de măști medicale, 100 de recipienți de 1 litru cu dezinfectant și 2.000 de seturi de tacâmuri de unică folosință. Tot în această perioadă Huawei a venit în susţinerea Ministerului Sănătăţii prin traducerea unui ghid, din limba chineză în română, cu reguli recomandate în timpul situaţiei de urgenţă generată de pandemia COVID-19.

Conectarea școlilor la Internet

Educaţia în era pandemiei s-a desfăşurat într-un mod complet atipic, total online sau hibrid. Acest nou context a dezvăluit lipsa conexiunii la internet sau a aparaturii tehnice în cazul multor școli și a unui număr foarte mare de elevi din zonele rurale, probleme care s-au dovedit a fi decisive în procesul de continuare a studiilor. De aceea, Huawei a lansat în 2020 un program de conectare la Internet a școlilor din zonele rurale, pentru sprijinirea educației copiilor din România, dezvoltarea abilităților digitale ale profesorilor și elevilor și facilitarea predării online în perioada pandemiei. Şcoala Gimnazială Poboru, judeţul Olt, este prima şcoală din acest program, cu 142 de copii din ciclul preșcolar, primar și gimnazial.  Acest proiect face parte din programul regional de responsibilitate 1.000 Dreams, dezvoltat de Huawei, care îşi propune să susţină educaţia copiilor şi a tinerilor. Tot sub tutela acestui program se află şi colaborarea cu

Educație în mediul online

Asociaţia Salvaţi Copiii, al cărei scop este să informeze și să ghideze părinții în lupta cu riscurile online pentru cei mici, riscuri care au devenit tot mai mari odată cu izolarea și distanțarea socială cauzate de pandemia COVID-19. Peste 3000 de înscrieri au fost înregistrate la cele 4 conferinţe online din seria “Copilăria în era digitală” şi peste 13.500 de profesori au participat la programe de training online.

Credem că toată lumea are dreptul la o educație de calitate și la egalitatea de șanse pe care o aduce. În calitate de companie globală de tehnologie, Huawei vrea să ajute prin conectivitate şi acces la tehnologie. Concentrându-ne pe conectarea școlilor și pe dezvoltarea abilităților digitale ale profesorilor și elevilor, ne putem asigura că educația avansează și creează generații pregătite pentru schimbările rapide generate de dezvoltarea noilor tehnologii, au declarant reprezentanții Huawei Romania.

Sprijinirea noilor generații

Programul educaţional Seeds for the Future a continuat în 2020, însă în format online sub denumirea „Seeds for the Future Sky”, prin care 12 tinere talente din domeniul ITC au beneficiat de experienţa de lucru Huawei. Tot anul trecut, a avut loc primul parteneriat cu ANIS (Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii), prin care Huawei a oferit două burse în valoare de 5.000 de euro către două cursuri ce vizează tehnologiile Cybersecurity şi Artificial Intelligence. Prin intermediul acestor burse Huawei susţine metodele de predare inovatoare integrate în curricula universitară.

Eforturile Huawei s-au îndreptat și către copiii aflați în situații dificile și care au nevoie de acces la tehnologie pentru a învăța în continuare și a ține legătura cu prietenii și familiile lor. Astfel, prin parteneriatul cu Asociaţia Magic, Huawei a echipat cu tablete secțiile de oncologie pediatrică a patru spitale din București și Cluj: Institutul Oncologic București, Spitalul Clinic de Urgență M.S. Curie, Institutul Clinic Fundeni și Clinica Pediatrie 2 Cluj Napoca - Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii. Toate aceste tablete sunt utilizate de copiii bolnavi de cancer în perioada spitalizării şi îi ajută, virtual, să fie mai aproape de cei dragi. În perioada sărbătorilor de iarnă, Huawei a donat 10.000 de euro către Asociaţia SOS Satele Copiilor pentru achiziţionarea de îmbrăcăminte de iarnă şi echipament şcolar. În urma acestei acţiuni, 150 de copii şi tineri care locuiesc în satele SOS şi în comunităţile de Tineri din Bucureşti, Bacău şi Cisnădie s-au bucurat de cadouri de Crăciun, care pe lângă zâmbetele create, au acoperit şi nişte nevoi reale.

Pentru 2021, compania și-a propus să continue programele de susținere a societății, în special a sectorului educației, prin oferirea de acces la conectivitate și de cunoștințe legate de ultimele tehnologii disponibile. În acest mod, Huawei sprijină dezvoltarea abilităților digitale ale tinerilor, ajutându-i să fie pregătiți pentru o carieră în domeniul tehnologiei și contribuind la reținerea în țară a tinerelor talente.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.