Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ancheta asupra fiului preşedintelui Biden dezvăluie dovezi de evaziune fiscală (presă)

CBS News
Hunter Biden

Cotidianul Washington Post a relatat joi că ofiţerii care investighează cazurile care îl privesc pe Hunter Biden, fiul actualului preşedinte american, au strâns dovezi de evaziune fiscală, procurorul urmând acum să decidă dacă îl pune sub acuzare, tranmsite AFP preluat de agerpres.

Anchete federale au fost deschise în 2018 cu privire la munca, mai ales în străinătate, a fiului cel mic al lui Joe Biden, avocat şi lobbist în vârstă de 52 de ani cu o carieră tumultoasă, aminteşte cotidianul american.

Ofiţerii estimează de luni de zile că au suficiente elemente pentru a-l urmări penal pentru evaziune fiscală, adaugă ziarul, care se bazează pe surse anonime familiarizate cu subiectul. De asemenea, aceştia au stabilit că Hunter Biden a minţit atunci când a cumpărat o armă în 2018, spun sursele.

Procurorul federal al statului Delaware, bastionul familiei preşedintelui Joe Biden, urmează acum să decidă dacă consideră că aceste elemente sunt suficiente pentru a obţine o condamnare în cadrul unui proces. Acest procuror, David Weiss, a fost numit de fostul preşedinte republican Donald Trump, pentru care Hunter Biden a fost una una ţintele preferate.

Viaţa tumultoasă a fiului lui Joe Biden, care s-a luptat mult timp cu dependenţa de droguri şi alcool, a apărut în mod regulat în presă, acesta fiind adesea considerat un potenţial handicap pentru cariera politică a tatălui său.

Înaintea alegerilor din 2020, Donald Trump şi susţinătorii săi l-au criticat puternic pentru că a acceptat un mandat de administrator în cadrul grupului ucrainean de gaze Burisma în 2014, când Joe Biden era vicepreşedinte şi implicat în dosarul ucrainean. Presiunea exercitată de Donald Trump asupra preşedintelui Volodimir Zelenski pentru a deschide o anchetă pe acest subiect i-a adus acestuia un prim proces de destituire în 2020.

Intervievat de Washington Post, avocatul lui Hunter Biden a criticat sursele care au comunicat informaţii cotidianului. Încălcarea secretului investigaţiei constituie o infracţiune, a spus avocatul Chris Clark."Procurorii nu trebuie să cântărească doar probele furnizate de ofiţeri, ci şi alţi martori, inclusiv pe cei ai apărării"."Nu ar trebui să fie presaţi sau criticaţi pentru munca lor", a adăugat el.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.