Fostul arbitru internaţional Cristian Balaj a fost numit, miercuri, în funcţia de preşedinte al clubului de fotbal CFR Cluj, a anunţat gruparea pe site-ul său oficial.
''Suntem bucuroşi să vă anunţăm că începând de astăzi, Cristi Balaj, fostul mare arbitru al României şi fost preşedinte al Agenţiei Naţionale Anti-Doping, este noul preşedinte al echipei CFR 1907 Cluj. Îi urăm bun venit în familia CFR şi cât mai multe performanţe la conducerea echipei noastre!'', se arată în mesajul campioanei României.
Cristian Balaj a fost numit la conducerea ANAD pe 18 ianuarie 2019. Cristian Balaj a ocupat anterior funcţia de consilier în cadrul MTS în mandatele miniştrilor Marius Dunca, Ioana Bran şi Bogdan Matei. De asemenea, el a acumulat experienţă managerială în calitate de preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Maramureş, unde a fost ales în funcţie în 2010 şi reales în unanimitate în 2014, informează Agerpres.
Cariera sa de arbitru a debutat în 1994, iar în Liga I a condus pentru prima oară în anul 2000 meciul dintre Steaua Bucureşti - FC Braşov. Până la finele carierei, a condus peste 340 de meciuri în Liga I şi deţine recordul celor mai multe finale de Cupa României arbitrate - patru. El a devenit arbitru FIFA în 2003. Doi ani mai târziu a arbitrat în Cupa UEFA (actualmente Europa League), iar în 2010 a debutat în UEFA Champions League. A arbitrat echipe precum AC Milan, FC Barcelona, AS Monaco, Borussia Dortmund, în meciuri de Champions League şi Europa League. A oficiat jocuri de calificare atât pentru Cupe Mondiale, cât şi pentru Campionate Europene, fluierând reprezentative precum Germania, Polonia şi Cehia. A oficiat la turnee finale de EURO pentru categoriile de vârstă Under-17 şi Under-19.
În 2001, Balaj a cucerit pentru prima dată premiul de cel mai bun arbitru din România, atât din partea Federaţiei Române de Fotbal (prin intermediul Comisiei Centrale a Arbitrilor), cât şi într-o gală organizată de Clubul Sportiv al Jurnaliştilor. De atunci a fost nominalizat la acest titlu de diverse foruri (inclusiv de Comisia Centrală a Arbitrilor) în fiecare an, fiind arbitrul român cu cele mai multe astfel de titluri în palmares. A arbitrat ultima oară în decembrie 2016, la un meci din Liga I dintre echipele Gaz Metan Mediaş şi Astra Giurgiu. La Gala Fotbalului Românesc din 2018, lui Cristian Balaj i-a fost decernat Premiul de Excelenţă pentru întreaga activitate în arbitraj.
Marţi, Balaj şi-a anunţat retragerea din funcţia de preşedinte al ANAD.
Și-a dat arama pe față: fostul arbitru Cristian Balaj, noul președinte al CFR Cluj
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

146
Medicamentele din România ajung doar două luni: avertisment al producătorilor și apel împotriva cumpărăturilor „de panică”
146

944
Se lărgește cea mai circulată autostradă din România: Este prima autostradă construită vreodată în țara noastră și de acum va avea trei benzi
944

755
VIDEO De la altar la închisoare: Fost preot, trimis după gratii după ce a sedus și abuzat un băiat de 14 ani
755

1.662
Cine sunt românii care vor putea cumpăra motorină la preţ redus, fără accize şi TVA. Ministerul a publicat deja proiectul
1.662

677
Hackerii au atacat site-urile UE: Comisia Europeană confirmă furtul de date
677

13.283
VIDEO / FOTO Fetițele de 4 și 5 ani dispărute în Mureș, găsite lângă o pădure, la kilometri de casă
13.283

2.298
Lovitură în sistemul medical: Farmacist-șef din Capitală, fraudă cu medicamente de 2 milioane de euro (surse)
2.298

547
AUR cere reducerea TVA la carburanți la 15%: Măsurile lui Bolojan nu scad prețul la pompă, acuză opoziția
547

1.313
Rezultatele la simularea Evaluării Naționale 2026
1.313

3.302
A picat moțiunea. Buzoianu a scăpat „la mustață”. PSD nu a votat / VIDEO UPDATE
3.302

1.858
Lovitură pentru DNA: Omul de afaceri Fănel Bogos, acuzat de influență la nivel înalt, scapă de arest - decizia magistraților
1.858

1.596
La Guvern se pregătește o măsură de impact pentru a reduce prețul carburantului: Decizia luată în cadrul coaliției de guvernare
1.596

1.787
Românii scapă la mustață de o nouă explozie a prețurilor la cele mai consumate alimente: Guvernul va prelungi plafonarea
1.787
















Comentează