Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Și-au văzut moartea cu ochii: Două persoane au plonjat cu maşina în râul Buzău

ISU
mașină căzută în Lacul Morii

Două persoane au fost rănite şi au ajuns la spital, sâmbătă, după ce au plonjat cu maşina în râul Buzău, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie Covasna.

Accidentul s-a petrecut pe DN 10, în zona localităţii Crasna, după ce şoferul, în vârstă de 64 de ani, a pierdut controlul volanului, scrie agerpres.ro.

Atât acesta, cât şi pasagera în vârstă de 60 de ani s-au autoevacuat din maşină înainte de venirea echipajelor de intervenţie.

"Din verificările poliţiştilor a rezultat că un bărbat de 64 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 10, dinspre Buzău, la kilometrul 100+250 m, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă, iar autoturismul a ajuns în albia râului Buzău. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a şoferului şi a unei femei de 60 de ani, pasager în autoturism. (...) Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a infirmat prezenţa alcoolului în aerul expirat. De asemenea, permisul bărbatului a fost reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce vehicule", precizează IJP Covasna.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Covasna, la locul accidentului s-au deplasat echipaje din cadrul Staţiei de pompieri Întorsura Buzăului cu o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD, precum şi o ambulanţă SAJ.

"În urma evenimentului rutier, două persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri şi investigaţii suplimentare de către echipajele medicale. Cele două persoane care se aflau în autoturism au reuşit să se autoevacueze la timp", menţionează ISU Covasna.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.