Iain Brunskill va fi antrenorul secund al Rapidului

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 27-05-2024

Actualizat: 27-05-2024

Article thumbnail

Sursă foto: content.thecoachingmanual.com/


Iain Brunskill va face parte din stafful lui Neil Lennon, urmând să fie antrenorul secund al Rapidului, a anunţat, luni, gruparea giuleşteană, potrivit news.ro

În vârstă de 47 de ani, antrenorul englez deţine Licenţa UEFA Pro şi are o vastă experienţă ca manager, începându-şi cariera la Liverpool FC, unde a condus formaţia U18 timp de 10 ani, între 1998 şi 2008, când a preluat echipa secundă a lui Blackburn Rovers (2008 – 2010).

După doi ani, Brunskill a devenit „secundul” formaţiei de seniori a lui Blackburn, în Premier League şi Championship, iar în 2013 a fost antrenor principal, pentru un sezon, la Floriana FC, în Malta.

Între iunie 2013 şi noiembrie 2014, a făcut parte din cadrul Federaţiei Engleze, unde a activat printre altele ca antrenor al naţionalei U18.

Au urmat doi ani în fruntea academiei lui Bolton Wanderers (2014-2016), după care a preluat naţionalele U20 şi U23 ale Iordanului (2016-2018).

A fost consultant în China, timp de şase luni, la Shanghai SIPG, iar apoi a condus timp de un an academia lui Molde, în Norvegia (2019-2020).

Din 2020, a fost antrenorul echipelor U18 şi U20 ale Chinei, pe care le-a pregătit pentru Jocurile Olimpice de la Paris, din 2024.

Brunskill a revenit în Anglia, unde a făcut parte din stafful echipelor Blackpool şi Queens Park Rangers. În iunie 2023, a revenit la Blackpool, unde a fost „secundul” lui Neil Critchley.

Ca jucător, Brunskill a fost junior al lui Liverpool FC (1993-1996) şi a mai evoluat pentru Bury, Leek, Hednesford şi Runcorn.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri