Potrivit surselor GSP.RO, Barcelona este dispusă să ofere 15 milioane de euro pentru Ianis Hagi, care a impresionat în tricoul României la Campionatul European de Tineret.

Deși oferta este un extrem de tentantă pentru Ianis și pentru Viitorul, iar jucătorul este  cel care își va decide destinația, Gică Hagi îl indeamnă pe mijlocaș să nu accepte transferul la formația catalană.

Șefii Barcelonei îl vor pe Hagi jr. pentru echipa a doua, iar „Regele” consideră că Ianis va pierde contactul cu naționala României dacă va juca la Barcelona B, în liga a 3-a din Spania.

Dacă se va transfera la Barcelona, Ianis ar deveni cel mai scump jucător care pleacă din Liga 1, depășind recordul de 10 milioane deținut de Nicolae Stanciu.