Mijlocaşul Ianis Hagi, selecţionat în lotul "under 21" pentru meciul cu Elveţia, a declarat, luni, că este dezamăgit de faptul că antrenorul formaţiei Fiorentina, Stefano Pioli, nu îi oferă şanse de a evolua în prima echipă.
"Sunt puţin dezamăgit, pentru că am făcut un cantonament foarte bun, am avut evoluţii bune, toţi m-au apreciat şi speram să joc. Nu am ce face însă, mă antrenez în continuare. Deşi s-a spus că o să plec împrumut în vară, nu a venit nimeni să vorbească cu mine. Din contră, au fost foarte mulţumiţi de mine şi mă aşteptam să joc, dar ăsta-i fotbalul, treci prin momente mai grele, mai bune, dar contează să ştii să treci peste ele şi să munceşti în continuare. Am ajuns să fiu destul de matur după un an şi ceva de când am plecat de acasă, am crescut mult mental şi nu mă gândesc decât să muncesc şi să devin din ce în ce mai bun. Voi vedea în iarnă în ce situaţie sunt şi atunci mă voi gândi bine", a declarat el.
Hagi jr. urmăreşte partidele fostei sale echipe, FC Viitorul, fiind de părere că formaţia antrenată de tatăl său, Gheorghe Hagi, a avut ghinion în acest început de sezon.
"Urmăresc orice campionat puternic din Europa şi în special România. Viitorul promovează în continuare tineri şi sper să joace din ce în ce mai bine pentru că au dovedit aproape meci de meci, numai că au avut şi ghinion în dese rânduri. Muncesc şi ei, promovează tineri şi sper să termine cât mai sus", a afirmat jucătorul.
Ianis Hagi consideră că generaţia din care face parte este una foarte talentată şi speră să obţină calificarea la Campionatul European de tineret. "Atmsofera la echipa naţională e bună, trecem printr-o perioadă bună, după două victorii şi un egal. Acum, mergem în Elveţia să încercăm să câştigăm, pentru că avem încredere mare în noi şi sperăm să ne calificăm. Primul meci cu ei a fost destul de echilibrat, am avut şi noi şi ei ocazii. E o echipă foarte bună, dar plecăm cu gândul să câştigăm. A fost şi regula asta sub 21, care văd că funcţionează, pentru că sunt mulţi jucători care joacă şi joacă bine. Avem o generaţe talentată, dar nu este de ajuns. Trebuie să muncim şi să terminăm bine campania asta dacă vrem să ne calificăm", a precizat Hagi.
Un alt fotbalist selecţionat de Daniel Isăilă, Dennis Man, a afirmat că i-a fost greu să se impună la FCSB, dar acum traversează o perioadă foarte bună la vicecampioana României.
"Trec printr-o perioadă foarte bună, încerc să muncesc cât pot de mult la antrenamente şi să demonstrez pe teren că am valoare. Normal, a fost greu la început, veneam de la liga a doua la Liga I şi nu la orice echipă, ci la Steaua. A fost o perioadă grea, de acomodare, dar mă bucur că am reuşit să mă impun. E o atmosferă la lotul naţional. Ne înţelegem bine şi sperăm să mergem în Elveţia şi să facem o figură frumoasă. Elveţia este o echipă foarte bună, la Ovidiu ne-au pus câteva probleme, dar avem câteva zile la dispoziţie să pregătim acest meci", a declarat Man.
Partida Elveţia - România va avea loc, vineri, de la ora 20.00, la Lugano, în preliminariile Campionatului European din 2019, conform news.ro.































Comentează