IAR Ghimbav a obţinut un profit net de 15,4 milioane de lei în primul semestru al acestui an, cu 57% mai mic faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut, respectiv 35,9 milioane de lei, potrivit raportului financiar remis, luni, Bursei de Valori Bucureşti, notează Agerpres.
Totodată, cifra de afaceri netă a scăzut la 158,7 milioane de lei, respectiv cu 23%, de la 206,2 milioane de lei.
Veniturile din exploatare au coborât la 148 de milioane de lei, cu 29% faţă de anul trecut, iar cheltuielile au fost mai mici cu 27%, până la 128 milioane de lei.
"Fluctuaţia anuală 2020/2019 a indicatorilor economico-financiari se datorează specificului producţiei cu ciclu lung de fabricaţie şi fluctuaţiei structurii programului de producţie (fabricaţie sau mentenanţă), chiar în condiţiile menţinerii unui grad de încărcare a capacităţilor de producţie. O comparaţie între valorile acestor indicatori realizaţi în anul 2020 cu cele din 2019 nu oferă o imagine completă dacă nu este însoţită de o comparaţie a realizărilor cu prevederile din BVC aprobat pentru anul 2020", arată reprezentanţii companiei.
Astfel, profitul brut este mai mare cu 25% decât cel bugetat, veniturile totale sunt mai mari cu 14%, iar cheltuielile, cu 13%.
IAR Ghimbav anunță un profit net în scădere cu 57% în prima jumătate a anului
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

481
Germania își apără populația de scumpiri prin reduceri de taxe și „bonus de sprijin” neimpozabil pentru angajați
481

6.325
Românii rămân fără mini-vacanță: Coincidență nefericită pentru angajați, data de 1 Mai sabotează zilele libere din 2027
6.325

51
Chevron şi Shell pregătesc noi acorduri pentru petrol şi gaze în Venezuela
51

2.957
Probleme grave la Booking.com: Datele clienților, compromise după un atac cibernetic. Vacanțele, în pericol
2.957

79
Cât curent au consumat românii de Paște
79

99
Probleme pe zborurile externe de Paște: rutele spre Europa de Vest, cele mai afectate de întârzieri și anulări
99

2.272
Care este valoarea pensiei medii din martie 2026. Ce arată cele mai recente date ale Casei Naționale de Pensii
2.272

3.239
Experții trag un semnal de alarmă îngrijorător: România ar putea fi lovită în plin de o criză alimentară
3.239

1.524
Petrolul sare din nou peste 100 de dolari, iar bursele se prăbușesc pe fondul tensiunilor SUA–Iran
1.524

219
Iranul încearcă să repornească industria petrolieră după atacuri: refacerea infrastructurii ar putea dura până la două luni
219

78
Coreea de Sud își caută alternative energetice: negocieri avansate cu Kazahstanul pentru livrări de petrol
78

3.429
Semnal puternic din UE: Aproape 11.000 de bancomate au "dispărut" în 2024
3.429

2.577
Ofensivă chineză în Europa: un gigant auto pregătește mutări surpriză și negociază parteneriate strategice
2.577
















Comentează