Un bărbat, recent eliberat din penitenciar, a fost reţinut de procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Iaşi, după ce a fost prins în flagrant în timp ce avea asupra lui cantitatea de aproximativ 7 grame de heroină destinată comercializării.
Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de DIICOT, bărbatul a fost reţinut, vineri, după ce a fost descoperit că avea ascunsă în îmbrăcăminte cantitatea menţionată de droguri, care putea fi porţionată în cel puţin 220 de doze de 0,03 grame, preţul de vânzare fiind de 100 lei/doză.
El este cercetat pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, iar sâmbătă a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Iaşi cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activităţile de urmărire penală au fost realizate împreună cu poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul IPJ Iaşi şi al jandarmilor din cadrul IJJ Iaşi.
Iaşi: Bărbat recent eliberat din penitenciar, prins în flagrant cu 7 grame de heroină asupra lui
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

1
Bărbat din Baia Mare, trimis în judecată după ce și-a bătut concubina și a dus-o cu forța în Italia
1

8
Aproape jumătate dintre părinții români plecați la muncă în străinătate nu vin acasă de Paște
8

806
SURSE - PSD pregătește o mutare de forță în Coaliție: „O să deblocăm în Parlament tot ce blochează Bolojan”
806

886
Datele INS ne arată adevăratul efect devastator pentru buzunarele românilor, după valul de scumpiri din ultimele luni
886

95
Atenție, șoferi: Restricții pe A1 între București și Pitești pentru lucrări
95

4.803
VIDEO Fulgy a amenințat pe rețelele sociale că aruncă blocul în aer. Polițiștii au intrat peste el în apartament
4.803

14.092
VIDEO FOTO Accident devastator pe A1: Un cunoscut lider politic a murit pe loc, spulberat de un camion din Bulgaria
14.092

2.576
Cum promovează Sindicatul Europol "bombardierii" și cum atacă polițiștii! Cazul de la IPJ Botoșani: exemplul de "susținere" care ridică multe semne de întrebare
2.576

100
O femeie și doi copii au fost răniți într-un accident provocat de un fost polițist. Bărbatul a fugit de la locul accidentului
100

64
Incendiu la o biserică de lângă Timişoara: construcția a ars în totalitate
64

6.088
FOTO Explozie violentă într-un bloc din Capitală: O trotinetă lăsată la încărcat a explodat și a făcut prăpăd. Un tânăr la spital
6.088

122
A condus beat, a provocat un accident mortal, apoi a fugit acasă
122

6.747
Ucigașul nevăzut al omenirii se dezvoltă în liniște deplină: Pericolul ne pândește din umbră și va lovi cu putere în următorii ani
6.747
















Comentează