Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Iaşi, triunghiul Bermudelor: Poliţia locală s-a transformat în agenţie electorală (presă)

gheorghe nichita catuse

Situaţie fără precdent în Iaşi. După ce au fost detectivi făcând filaje şi în alte oraşe, agenţii s-au transformat în curieri de mesaje cu tentă electorală.

După operaţiunile de filaj de anul trecut, în care erau puşi de Gheorghe Nichita să o urmărească pe amantă, poliţiştii locali au demarat activităţi de curie­rat cu un puternic iz electoral. În seara zilei de marţi, un echipaj al Poliţiei Locale a mers din poartă în poartă pe strada Ioan Petru Culianu (aflată înainte de Popas Păcurari, pe sensul de ieşire din oraş) şi aleea cu acelaşi nume pentru a înmâna personal cetăţenilor o scrisoare în numele lui Mihai Chirica privind lucrările de asfaltare care vor demara în zonă. Unii cetăţeni s-au arătat revoltaţi şi au susţinut că în spatele acţiunii există interese electorale. Mai mult, aceştia susţin că le-au fost colectate şi date personale.

Citeşte şi: Noi amănunte uluitoare despre cum suntem furaţi la factura de curent: TVA-ul nu a scăzut

Reprezentanţii Poliţiei Locale se apără şi spun că este vorba de o campanie de informa­re cu caracter preventiv astfel încât lucrările de modernizare a străzilor să se desfăşoare în condiţii normale. „Aşa cum v-am promis, Primăria Municipiului Iaşi va demara lucrările de modernizare a aleii Prof. Ioan Petru Culianu. Din acest motiv, vă rugăm ca până la sfârşitul sezonului rece să aveţi rea­lizate racordările la reţelele subterane de utilităţi, astfel încât să putem asigura un ritm susţinut al acestor lucrări de moder­nizare“, se arată în scrisoarea semnată de către primarul interimar Mihai Chirica.

„Poliţia Locală a venit cu o înştiinţare de la Primărie, am semnat pe o listă ad-hoc, nu era pre-tipărită, mi s-au cerut date precum nume, adresa, bule­tinul şi semnătura. Am primit un plic care nu seamănă deloc cu alte comunicări ale primăriei pe care le-am mai primit în trecut. De când până când face Poliţia Locală curierat?“, ne-a declarat ieri Dan Dumitru, unul dintre locuitorii zonei care a fost „înştiinţat“ de Poliţia Locală, conform celor de la ziaruldeiasi.

Citeşte şi: A fost târâtă cu mascații la DNA, iar acum a murit: Povestea care a zguduit România

El s-a arătat nemulţumit şi de faptul că poliţiştii au colectat date perso­nale şi şi-a exprimat bănuiala că acestea ar putea fi folosite ca liste de susţinere a candidaturii lui Mihai Chirica la primărie. Repre­zentanţii Poliţiei Locale au confirmat acţiunea de marţi seară, dar au respins orice tentă electorală. „Este o campanie de informare a cetăţenilor cu privire la faptul că trebuie să se branşeze din timp la utilităţi deoarece acea stradă urmează să fie asfaltată. Ac­ţiunea are un caracter preventiv, pentru ca strada să nu fie ulterior distrusă prin eventuale intervenţii. Noi facem tot timpul campanii de informare“, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale, Daniel Ungureanu.

Citeşte şi: DEMISII în partidul lui Traian Băsescu: Ce șefi au plecat

Întrebat când a fost ultima campanie legată de asfaltarea unei străzi, reprezentantul instituţiei a admis că acţiunea de pe strada şi aleea Culianu a fost prima de acest gen. În privinţa colectării de date personale, Ungureanu a susţinut că cetăţenilor le-au fost solicitate doar informaţii precum numele, adresa şi sem­nătura. „Campania este făcută în colaborare cu Direcţia Tehnică a Primăriei şi, până acum, a cuprins aleea Culianu şi strada Culianu. Dacă Direcţia Tehnică ne va solicita să desfăşurăm această activitate şi pe alte străzi, cu siguranţă noi vom colabora cu ei“, a mai spus Ungureanu.

Citeşte şi: Traian Băsescu l-a reprimit în partid pe politicianul iubăreț: Vrea să-l facă primar

Pe cele două artere de circulaţie, lucrările de modernizare vor demara în primăvara acestui an. Străzile vor fi modernizate „la pachet“ cu strada Vişan din Bucium, în total fiind vorba de 3,5 km. Iniţial, lucrările trebuiau executate anul trecut, dar municipalitatea a întârziat lansarea licitaţiei. Procedura a fost câştigată în decembrie 2015 de către Conest, firmă care va încasa 4,7 milioane lei pentru modernizarea celor trei străzi, durata de execuţie fiind de 10 luni. Primarul interimar Mihai Chirica nu a putut fi contactat aseară pentru a exprima un punct de vedere.

Citeşte şi: Simona Halep vorbește despre accidentări, disputele cu fanii și ce o să facă în viitor: Stau în casă

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.