Un tânăr de 20 de ani, care joi seara a bătut un bărbat în vârstă de 49 de ani, provocându-i decesul, a fost prins vineri dimineaţa, după ce poliţiştii au tras mai multe focuri de armă în plan vertical, scrie AGERPRES.
Surse din rândul anchetatorilor au declarat că a fost un conflict spontan, pe fondul consumului de alcool, între un trecător şi un grup de tineri.
"Bărbatul de 49 de ani a trecut pe lângă grupul din care făcea parte şi autorul crimei. A fost un conflict spontan, l-a lovit, victima a decedat. Agresorul a fost identificat din cursul nopţii, iar dimineaţă a fost depistat. Pentru prinderea lui s-au tras focuri de armă. El a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat judecătorilor cu propunere de arestare preventivă", au declarat sursele.
Cadavrul victimei a fost dus la Institutul de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei.
Iaşi: Un tânăr care a omorât în bătaie un trecător, prins de poliţişti; oamenii legii au făcut uz de armă
București
23°C
Articole Similare

1.564
Bătaie cu macete, cuțite și bâte, în Sectorul 5: Zece persoane au fost arestate
1.564

28
Suprafața afectată de incendiile din Delta Dunării s-a triplat în ultimul deceniu: peste 19.000 de hectare afectate
28

5.921
VIDEO Document ascuns aproape 80 de ani: Previziunile Sfintei Matrona despre Paștele din 2026 - 'sfârșitul unei ere, ultima sărbătoare a lumii vechi'
5.921

1.333
Tragedie cumplită în Pitești: un copil a căzut de la etajul patru și nu a mai putut fi salvat
1.333

53
Vântul face ravagii în Botoșani: Un copac şi doi stâlpi de electricitate au căzut pe carosabil
53

31
Lucrările la Stația de Tratare a Apei din Curtea de Argeș avansează. Termenul de finalizare: 15 iulie
31

90
Pescarii din Tulcea majorează prețurile la pește din cauza scumpirii carburanților
90

42
În doar trei zile, polițiștii de frontieră au confiscat mărfuri de contrabandă de peste 150.000 de lei
42

9.727
FOTO Ea este femeia care l-ar fi ucis pe medicul anestezist. Relația ascunsă care a dus la o tragedie
9.727

35
Control judiciar pentru un șofer care a încercat să mituiască un polițist
35

7.923
Alertă la granița cu România. O boală contagioasă se extinde într-un ritm alarmant/ Se transmite calea aerului
7.923

36
Unul dintre cele mai importante drumuri din Botoșani va fi modernizat
36

37
Accident în Vrancea: un bărbat a murit după ce căruța în care se afla s-a răsturnat într-o curbă
37
















Comentează