ÎCCJ dă undă verde procesului Dianei Șoșoacă în dosarul jurnalistei RAI / Patru acuzații de lipsire de libertate

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook/ Diana Șoșoacă

Un complet de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus începerea judecării pe fond în dosarul în care europarlamentara Diana Şoşoacă este acuzată de sechestrarea unei jurnaliste din Italia, informează AGERPRES.

"Respinge cererile şi excepţiile invocate de către inculpata Iovanovici-Şoşoacă Diana. În baza art. 346 alin. (2) din Codul de procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 336/76/P/2021 din 26 iunie 2026, emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpata Iovanovici-Şoşoacă Diana, pentru săvârşirea a patru infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, şi pe inculpatul Şoşoaca Dumitru Silvestru, pentru săvârşirea a patru infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii", se arată în decizia instanţei.

Diana Şoşoacă, trimisă în judecată pentru patru infracţiuni de lipsire de libertate

Diana Şoşoacă a fost trimisă în judecată în luna iulie de Parchetul General pentru săvârşirea a patru infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, după ce în decembrie 2021 ar fi sechestrat în biroul ei o jurnalistă din Italia, venită să-i ia un interviu.

În dosar a fost trimis în judecată şi fostul soţ al Dianei Şoşoacă, Silvestru, acuzat de patru infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal şi o infracţiune de lovire sau alte violenţe.

Acesta este o parte din dosarul aflat la Parchetul General pentru care Parlamentul European i-a ridicat imunitatea Dianei Şoşoacă. Restul acuzaţiilor, care se referă la propaganda legionară, au fost disjunse şi sunt investigate separat de procurori.

Scandalul din 2021 cu jurnalista RAI Uno

În decembrie 2021, o jurnalistă de la o televiziune din Italia a depus plângere penală împotriva Dianei Şoşoacă, pe care o acuză că a sechestrat-o în cabinetul ei de avocatură din Bucureşti din cauza neînţelegerilor legate de un interviu.

Concret, o echipă a postului public de televiziune din Italia (RAI Uno), din care făcea parte şi jurnalista Lucia Goracci, a mers în biroul de avocat deţinut de Diana Şoşoacă pentru realizarea unui interviu. Scandalul a izbucnit după ce fosta senatoare s-a răzgândit asupra întrebărilor, a încuiat uşa şi a chemat Poliţia.

O echipă de agenţi de la Secţia 4 s-a deplasat la faţa locului, însă soţul fostei senatoare, Silvestru Şoşoacă, l-a agresat pe unul dintre poliţişti.

Ce susţin procurorii că s-a întâmplat în cabinetul Dianei Şoşoacă

"În data de 10 decembrie 2021, cei doi inculpaţi au lipsit de libertate patru persoane (trei persoane vătămate şi un martor), care fuseseră invitate în incinta cabinetului de avocat din Bucureşti al inculpatei în vederea realizării unui interviu. În acelaşi context, cel de al doilea inculpat a exercitat acte de violenţă asupra uneia dintre persoanele vătămate, lovind-o cu pumnii în zona umărului şi peste braţ şi smulgându-i masca sanitară de pe faţă. Procurorul a reţinut că acţiunea de lipsire de libertate a fost generată de nemulţumirea inculpatei cu privire la întrebările adresate de una dintre persoanele vătămate (jurnalist) şi nicidecum de comiterea unor infracţiuni de către persoanele vătămate, acestea fiind supravegheate pe tot parcursul interviului de către celălalt inculpat şi un martor", spun procurorii.

Parchetul menţionează că, la momentul comiterii faptei, Diana Şoşoacă avea calitatea de senator. Deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi penal şi trimişi în judecată pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.

Google News
Explorează subiectul
București
Temperatură18°C
Noros
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri