Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ICCJ, decizie de ultima ora pentru Darius Valcov

valcov

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis marți menținerea măsurii controlului judiciar față de fostul ministru al Finanțelor Darius Vâlcov, în dosarul în care acesta a fost trimis în judecată pentru trafic de influență.

Tot sub control judiciar rămân și ceilalți inculpați din dosar, respectiv Lucian Petruț Șușală, Minel Prina, Petre Bogdan Timofte și Constantin Tomescu.

Darius Vâlcov a fost trimis în judecată de DNA pe 21 mai 2015, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, spălare de bani, efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, în formă continuată.

Pe 23 iunie, el a fost eliberat, după două luni de arest preventiv, însă are impusă măsura controlului judiciar.

Alături de Darius Vâlcov au fost deferiți justiției Lucian Petruț Șușală (fost șofer al lui Darius Vâlcov), Minel Prina — primarul municipiului Slatina, Petre Bogdan Timofte și Constantin Tomescu.

Potrivit DNA, în cursul anului 2009, administratorul companiei Tehnologica Radion, Theodor Berna, l-a contactat pe Darius Vâlcov, primar la acea vreme al municipiului Slatina, căruia i-a propus ca, în schimbul oferirii sprijinului în influențarea factorilor de decizie în vederea câștigării unor licitații de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, orașele Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără TVA).

În luna noiembrie 2008 a fost aprobat proiectul "Extinderea și reabilitarea sistemelor de apă și apă uzată în județul Olt", al cărui beneficiar final este SC Compania de Apă Olt SA. În cadrul acestui proiect au fost încheiate contractele "Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în orașele Scornicești și Potcoava", "Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în municipiul Slatina" și "Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în orașele Drăgănești-Olt și Piatra-Olt".

Cu ocazia derulării procedurilor de licitație, membrii comisiei au procedat, la îndemnul lui Vâlcov, în mod abuziv, la eliminarea din caietul de sarcini a unor condiții de eligibilitate în scopul favorizării firmei Tehnologica Radion, susține DNA.

În consecință, potrivit procurorilor, firma omului de afaceri a câștigat licitațiile organizate în cadrul proiectului "Extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și apă uzată în județul Olt", având ca obiect semnarea contractelor cu Compania de Apă Olt pentru mai multe lucrări.

Theodor Berna și Darius Vâlcov au stabilit ca sumele de bani să fie remise acestuia din urmă, în numerar, în lei și numai la sediul firmei respective.

DNA mai susținea că, în urma înțelegerilor, Darius Vâlcov a primit, în perioada 2010 — 2013, aproximativ 2 milioane de euro, o parte din această sumă fiind primită în mod direct, în numerar, iar 2.480.000 lei a primit prin intermediul unor firme.

AGERPRES

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.