Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ÎCCJ face revoluție în sistemul bugetar - Angajații cu funcții și atribuții egale, ridicați la nivelul maxim de salarizare

Pinterest
cash bani

Angajații din sistemul bugetar care prestează aceeaşi activitate, în cadrul aceloraşi instituţii sau autorităţi publice, trebuie să fie plătiți egal, la nivelul celui mai mare salariu aflat în plată în prezent pe același palier, chiar dacă nivelul superior a fost obținut prin intervenția unor instanțe, a stabilit ÎCCJ. Nu se știe deocamdată câți angajați ar putea beneficia de această decizie.

Principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale, a stabilit luni Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care a admis sesizarea Curţii de Apel Braşov privind interpretarea şi aplicarea unor prevederi din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.

„Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov – Secţia civilă, în dosarul nr. 2710/62/2022, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă: În interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale”, se arată în decizia ICCJ.

Potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, decizia e obligatorie pentru instanțe. Astfel, cei care ar putea beneficia de aceasta trebuie să dea în judecată angajatorul. Cum finalitatea ar fi însă certă, este de așteptat ca în sistemul bugetar egalizarea salariilor să aibă loc fără intervenția instanțelor.

Sesizarea ÎCCJ, într-un proces de la Brașov

Curtea de Apel Braşov solicitase Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să precizeze “dacă în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 6 lit. b) şi lit. c) din Legea nr. 153/2017, la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată, se poate ţine de cont de majorările salariale acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive, altor salariaţi care prestează aceeaşi activitate, în cadrul aceloraşi instituţii sau autorităţi publice.

Prevederile invocate sunt cele conform cărora sistemul de salarizare reglementat prin Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice are la bază: principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare şi instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie; principiul egalităţii, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.