Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au admis, marţi seară, propunerea procurorilor DNA Ploieşti de prelungire a duratei măsurii arestării preventive a inculpatului Iulian Bădescu, fost primar PSD al Ploiestiului, pe o durată de 30 de zile, respectiv de la data de 3.05.2015 până la data de 01.06.2015, inclusiv. Decizia instanţei poate fi contestată în termen de 48 de ore.
Bădescu e cercetat de procurorii DNA Ploieşti pentru săvârşirea mai multor fapte penale în timpul mandatului de primar, dar şi în timpul mandatului de senator.
Iulian Bădescu a fost arestat preventiv la începutul lunii martie, el fiind acuzat de abuz în serviciu şi luare de mită într-un dosar legat de premierea din bugetul local a echipei de fotbal Petrolul Ploieşti.
Potrivit DNA, în calitate de primar al municipiului Ploieşti şi ordonator principal de credite, Bădescu a semnat, la data de 21.01.2013, un contract de cooperare încheiat între municipiul Ploieşti şi Asociaţia Comunitară 'Lupii Galbeni 2012' Ploieşti şi, la data de 28.06.2013, a semnat regulamentul privind punerea în aplicare a acestuia, în lipsa vizei de control financiar preventiv propriu, sustrăgând aceste operaţiuni controlului de legalitate, regularitate şi încadrare în creditele bugetare şi a dispus plata sumei de 8.000.000 lei (în trei tranşe) către asociaţie, deşi cunoştea că nu este legală.
Comentează