ICUTR a realizat patru transplanturi renale într-o singură zi

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 08-10-2025 21:15

Article thumbnail

Sursă foto: bursa.ro

Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) din Cluj-Napoca a realizat, într-o singură zi, patru transplanturi renale, a informat, miercuri, unitatea medicală, potrivit Agerpres.

"Ieri, echipa Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca a realizat 4 transplanturi renale într-o singură zi, ajungând la un total de 10 transplanturi în ultimele 5 zile.

Astfel, am depăşit deja numărul total de transplanturi efectuate în anul 2024, confirmând ritmul susţinut şi performanţa echipei multidisciplinare. Cele 10 transplanturi renale realizate într-un interval atât de scurt nu reprezintă doar o cifră, ci rezultatul unui efort colectiv remarcabil.

În acest proces complex au fost implicate centrele de donare, coordonatorii de transplant, echipele medicale multidisciplinare - medici, asistente, infirmiere şi brancardieri - care au lucrat contra cronometru, având un scop comun: schimbarea vieţii unor pacienţi aflaţi în stadiul final al bolii cronice de rinichi", se arată într-o postare a ICUTR, pe pagina de Facebook a instituţiei.

Potrivit sursei citate, aceste rezultate subliniază rolul esenţial al ICUTR în sistemul medical românesc şi necesitatea unui sediu nou, adaptat standardelor actuale, care să permită extinderea activităţii şi creşterea accesului pacienţilor la tratament prin transplant.

"Transplantul renal rămâne cea mai eficientă soluţie medicală şi economică pentru pacienţii cu insuficienţă renală cronică: fiecare transplant realizat înseamnă o economie de peste 80.000 euro în primii cinci ani comparativ cu tratamentul prin dializă. Prin dedicarea echipei şi sprijinul comunităţii medicale, ICUTR continuă să ofere şanse reale la o viaţă normală pacienţilor din întreaga ţară şi să demonstreze că transplantul este investiţia cea mai valoroasă în sănătate", mai arată ICUTR.

În 20 septembrie, Gheorghiţă Iacob, medic primar la ICUTR şi purtătorul de cuvânt al instituţiei, declara, pentru AGERPRES, că ICUTR a realizat în decursul acestui an 61 de transplanturi renale, însă numărul pacienţilor de pe listele de aşteptare este mult mai mare.

"Până acum a făcut 61 de transplanturi. Anul trecut au fost 93. Cam de doi ani de zile suntem undeva la 90. Cel mai mare număr de transplanturi (într-un an n.red.) a fost 153. Pe listele de aşteptare sunt undeva pe la 2.000-2.500 de pacienţi care aşteaptă pe listele de aşteptare. Regula e că dacă se înscriu la un centru, nu trebuie să se înscrie la alt centru. Dar pot să se mute de la un centru la altul, în funcţie de cum decide fiecare. Dar, când apare un donator, nu ştii care e compatibilitatea", a declarat Gheorghiţă Iacob, pentru AGERPRES, la acea dată.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri