Premium
Ca cea mai neagră şi sângeroasă zi din istoria românilor din nordul Bucovinei cedate, răpite şi înstrăinate să nu rămână în uitare, anual, la 1 aprilie, în panteonul neamului românesc de la Varniţa, Fântâna Albă, unde pământul geme sub picioare, iar printre crucile rătăcite prin pădure se mai aud suspinele muribunzilor îngropaţi de vii, sunt organizate pelerinaje şi parastase în memoria eroilor care trăiesc prin sacrificiul morţii, care, într-o zi de Paşti au trecut de la moarte la viaţă. Noi trebuie să le mărturisim jertfa lor copiilor, nepoţilor noştri, tuturor să le spunem despre tragedia ce a avut loc cu 80 de ani în urmă, când românii, dorind să se întoarcă la ei Acasă, au fost omorâţi fără milă.
Venim aici, la Izvorul Mântuirii din Valea Plângerii, să ne rugăm şi să îngenunchem în faţa memoriei acestor martiri care au murit pentru că au mărturisit crezul lor naţional, identitatea naţională, dragostea pentru Ţara Mamă, pentru fraţii rămaşi dincolo de sârma ghimpată. Ei sunt deopotrivă martiri ai bisericii şi eroi ai neamului. Prin comemorarea lor venim să ne întărim spiritual în exemplul lor de curaj, în cerbicia lor, în coloana lor vertebrală. Or, Biserica Ortodoxă Română, ca şi neamul nostru, a fost clădită pe jertfă. Şi de data aceasta, pe locul de jertfă al neamului românesc, în Valea Plângerii de la Fântâna Albă, rugăciunile impunătorului sobor de preoţi din cele două protopopiate – Hliboca şi Storojineţ, adunat din dragoste pentru cele Sfinte ale Neamului graţie protopopului de Hliboca Ion Gorda, şi protopopului de Storojineţ Vasile Covalciuc, prin divine cântări s-au înălţat spre cerul nostru de sfinţi cu tămâia tămăduitoare de răni sufleteşti.
Aici la Izvorul Mântuirii, păşind pe urmele consătenilor cu dor de libertate şi dragoste de Ţară, vin, în fiecare an, să se închine sfinţilor noştri şi să-şi şteargă o lacrimă, să i-a o picătură de adevăr şi curaj, elevi şi profesori de la Liceul „Mihai Eminescu” din Carapciu, însoţiţi de directorul Eugen Tovarniţchi, de la şcoala din Oprişeni, cu directorul Nicolae Bodnariuc, de asemenea, primarul comunei Ciudei Anatol Piţu cu întreaga-i echipă, ucraineanul Vasyl Zahariuk, primarul satului Camenca, români de pe Valea Siretului care le păstrează martirilor amintirea într-o lacrimă a durerii.
Inima Ţării, spre care românii omorâţi îşi îndreptau paşii şi speranţele, a bătut şi de data aceasta în unison cu cea a românilor din nordul istoric al Bucovinei prin prezenţa şi pioasele mesaje ale diplomaţilor de la Consulatul General al României la Cernăuţi, Irina-Loredana Stănculescu, Consulul General al României la Cernăuţi, consulul Nicolae Dan Constantin, parlamentarilor din România şi Republica Moldova, senatorilor Viorel Badea, Claudiu Târziu, Vladimir Volosatâi, tânărului Vlad Bilețchi din Chişinău, nepotul academicianului Nicolae Bileţchi, originar din Oprişeni etc.
Orice s-ar spune şi s-ar scrie în presa de limba ucraineană din Cernăuţi, cum n-ar încerca autorităţile regionale ucrainene să nege adevărul istoric cum că serviciile speciale române au provocat tragedia de la Fântâna Albă, pentru noi adevărul e unul: măcelul românilor din poiana Varniţa, Lunca, victimizaţi în pustiurile Kazahstanului, în siberii de gheaţă, în lagărele foametei şi morţii de pe ţărmurile lacului Onega, în minele din Donbas şi Ural, a fost pus la cale de autorităţile sovietice pentru a şterge de pe faţa pământului neamul românesc, care nu i-a întâmpinat pe „eliberatori” cu pâine şi sare. Cu toate că am avut şi, spre regret, încă avem cozi de topor, slugarnice, care ne-au făcut mult rău, din cauza cărora au curs râuri de lacrimi şi de durere, şi încă mai curg, vorba lui Eminescu: „Cine-au îndrăgit străinii/Mânca-i-ar inima câinii.
Deşi mulţi ar dori să falsifice, să ascundă adevărul istoric, dar e istoria neamului nostru, adevărul împărtăşit, la fel precum credinţa în Iisus Hristos, împărtăşită în preajma celei mai mari şi luminoase Sărbători creştine – Paştile, Acest adevăr al neamului românesc răstignit, precum Iisus pe Crucea Golgotei, spune că nu alţi bucovineni au căzut seceraţi de gloanţele călăilor sovietici, ci români băştinaşi. Avem o mare datorie faţă de aceşti sfinţi, martirizaţi prin prinosul de recunoştinţă adus, să-i pomenim, să iertăm, dar să nu uităm!
Felicia NICHITA-TOMA
