Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Iga Swiatek și Arina Sabalenka s-au calificat în semifinalele de la Stuttgart

eurosport.com
Iga Swiatek

Primele două clasate în ierarhia tenisului feminin, poloneza Iga Swiatek şi belarusa sub drapel neutru Arina Sabalenka, s-au calificat cu emoţii vineri în semifinalele turneului WTA 500 de la Stuttgart, cu care începe sezonul pe zgură în Europa, informează AFP.

Swiatek a trecut de jucătoarea cehă Karolina Pliskova, locul 17 mondial, cu 4-6, 6-1, 6-2, după un meci care a durat mai bine de două ore. Poloneza o va întâlni în semifinale pe tunisianca Ons Jabeur, numărul 4 mondial, care a eliminat-o uşor în sferturi pe brazilianca Beatriz Haddad Maia, 6-3, 6-0, scrie agerpres.ro.

Swiatek conduce cu 3-2 în întâlnirile directe cu Jabeur, pe care a învins-o anul trecut în finala de la US Open şi în cea a turneului WTA 1.000 de la Roma.

Sabalenka a avut nevoie de mai mult de două ore pentru a se impune în duelul cu fostul număr 2 mondial, spaniola Paula Badosa, 4-6, 6-4, 6-4.

Finalistă anul trecut la Stuttgart, Sabalenka o va înfrunta în semifinale pe rusoaica Anastasia Potapova, locul 24 mondial, care continuă evoluţiile foarte bune la acest turneu. După ce a învins-o în optimi pe jucătoarea americană Coco Gauff, locul 6 mondial, Potapova a dominat-o în sferturi, 4-6, 6-3, 6-3, pe Caroline Garcia, franţuzoaica aflată pe locul 5 în clasamentul WTA.

Turneul de la Stuttgart este dotat cu premii totale de 678.814 dolari.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.