Peste 40 de cetăţeni străini au fost depistaţi în situaţii ilegale pe teritoriul României, în ultimele patru zile, a informat, vineri, Inspectoratul General pentru Imigrări.
Potrivit unui comunicat al IGI transmis AGERPRES, în perioada 23 - 26 octombrie, poliţiştii de imigrări au înregistrat 1.429 de cereri de obţinere a avizelor de angajare în muncă, iar alte 1.768 de astfel de documente au fost aprobate.
"Cetăţenilor străini le-au fost emise 1.453 permise de şedere temporară şi pe termen lung, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă 194 din 2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 1.538 de cereri de prelungire a dreptului de şedere au fost înregistrate. De asemenea, alte 437 de permise de şedere au fost emise pentru beneficiarii protecţiei temporare în contextul punerii în aplicare a prevederilor Directivei 2.001/55/CE a Consiliului din 20 iulie 2001 privind standardele minime pentru acordarea protecţiei temporare, în cazul unui aflux masiv de persoane strămutate, şi măsurile de promovare a unui echilibru între eforturile statelor membre pentru primirea acestor persoane şi suportarea consecinţelor acestei primiri", se precizează în comunicat.
Totodată, sursa citată arată că poliţiştii de imigrări, în cooperare cu poliţişti din cadrul structurilor cu atribuţii în domeniu (Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Inspectoratul General al Jandarmeriei Române), au depistat 42 de străini în situaţii ilegale, cinci dintre aceştia fiind introduşi în centrele de cazare a străinilor luaţi în custodie publică, până la îndepărtarea de pe teritoriul ţării noastre.
Au fost efectuate 140 de activităţi specifice de control, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 213 sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a sancţiunilor fiind de 105.525 lei, menţionează IGI.
IGI: Peste 40 de cetăţeni străini - depistaţi în situaţii ilegale, în ultimele patru zile
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

158
Telefonul tău se încinge la încărcare? Iată motivul și ce se poate întâmpla dacă ignori problema
158

253
Horoscopul zilei de 14 martie 2026. Gemenii sunt marii câștigători ai zilei. Află ce se întâmplă cu zodia ta
253

391
Un gest banal care îți protejează creierul: traversarea unei străzi poate reduce riscul de Alzheimer
391

1.487
Greșeala pe care o fac mulți români când folosesc mașina de spălat - Avertismentul specialiștilor
1.487

766
De ce nu plecăm din relațiile care ne fac rău. Explicațiile psihologilor
766

628
Primarul Capitalei anunță actualizarea chiriilor pentru locuințele "convenabile", după 20 de ani: "Am propus un amendament"
628

1.045
IGPR răspunde acuzațiilor Sindicatului Europol cu privire la uniformele poliţiştilor: Furnizorii au prezentat buletine de analiză/rapoarte de încercare, iar parametrii s-au încadrat în specificaţiile tehnice
1.045

1.840
FOTO Accident teribil în București: Mașini, un moped și un troleibuz au fost implicate
1.840

15
Incendiu de vegetaţie uscată lângă vagoane încărcate cu motorină, în Alba: pompierii acționează cu două autospeciale
15

43
Sfarșit tragic în Satu mare: persoană decedată după ce a fost prinsă sub un mal de pământ
43

2.952
FOTO Premierul Bolojan a răbufnit pe şantierul liniei de cale ferată din vestul țării, unde sunt întârzieri: Trebuie date penalități! Este o lipsă de mobilizare a celor doi constructori
2.952

4.674
Se anunță cozi infernale pe Valea Oltului - Restricții majore de circulație până în iunie
4.674

18
Începe prima ediţie din România a "Robotics for Good: Youth Challenge" – unde va avea loc
18















Comentează