Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Igor Dodon a ajuns să se judece cu tinerii politicieni din PAS. Penitenciarul nr. 13 este problema

Facebook
Igor Dodon

Igor Dodon a anunțat că îl va da în judecată pe președintele PAS Youth, Eugeniu Sinchevici. Motivul indicat de fostul președinte al Republicii Moldova este: „Suntem azi cu tinerii PAS la Penitenciarul nr. 13, locul unde vor ajunge hoții care au sărăcit această țară în ultimii 30 de ani. Unul dintre ei, Igor Dodon, culiocarul care se finanța de la Plahotniuc în Bahamas, care se odihnea în cele mai luxoase hoteluri din Maldive și care a trădat interesele patriei”.

Drept replică, Eugen Sinchevici a declarat în cadrul unei conferințe de presă că nu are pentru ce să ceară scuze, așa cum este stabilit în cerere.

„Igor Dodon consideră că fraza nu corespunde realității și reprezintă o defăimare. Dodon a solicitat să cer scuze publice. Haideți să analizăm fraza bucată cu bucată și să vedem unde totuși a găsit Dodon defăimare. Prima parte: „Suntem azi cu tinerii PAS la Penitenciarul nr. 13, locul unde vor ajunge hoții care au sărăcit această țară în ultimii 30 de ani.”

Ea nu reprezintă o defăimare, mai mult un angajament al PAS pe subiectul justiției. Reformarea Procuraturii anticorupție după modelul DNA-ului românesc și constituirea Tribunalului și a Curții de Apel Anticorupție. Următoarea afirmație „Dodon este unul dintre ei, culiocarul care se finanța de la Plahotniuc și Bahamas”.

Faptul că Dodon este unul dintre hoții care au sărăcit țara la fel nu poate fi defăimare, deoarece constituie un adevăr pur. De exemplu, doar prin schema de procurare a energiei electrice din Ucraina în care, potrivit experților în energetică, au fost implicați socialiștii Igor Dodon și Zinaida Greceanîi și prin care, în 2008, cetățenii R. Moldova au fost păgubiți cu 14,5 milioane de dolari. Sunt și multe alte exemple.

„Despre hoteluri luxoase și interesele patriei”. Pe 11 ianuarie 2010, bugetarul Igor Dodon s-a odihnit în Maldive, apoi s-a odihnit într-un hotel de lux din Bulgaria. În 2011, el s-a odihnit în faimoasele Seychelles, destinația de lux a turiștilor din toată lumea. Tot în acel an a mers și în Dubai, apoi Roma, 2012 Croația, tot în acel an Grecia, Creta, Apoi, Rusia, Austria, Elveția, Cehia, Cipru, Soci din Rusia, Turcia, și multe-multe altele.

Vicepreședinta PAS Youth, Ana Calinici, a precizat că atacul lui Dodon asupra colegului nostru Eugen este o încercare lașă de a intimida un oponent politic: „Noi, tinerii PAS, îl susținem plenar pe Eugen și nu ne vom lăsa intimidați. Vom spune lucrurilor pe nume în continuare, pentru că toți cetățenii acestei țări s-au săturat de minciunile politicienilor corupți. Hoția ne-a adus la situația de acum, când tinerii se confruntă cu sărăcie, nedreptăți, lipsă de oportunități și nesiguranță în ziua de mâine. Cum a spus și colegul meu, tinerii își doresc o altfel de viață și noi suntem și vom fi alături de toți tinerii acestei țări.”

Și secretarul general PAS, Andrei Spînu, a calificat această cerere ca fiind un atac împotriva tuturor tinerilor din țară care cred la fel că țara a fost furată de hoți și vremea lor a trecut.

„Am câteva mesaje pentru ei: Nu fiți lași – luptați cu hoții, nu cu tinerii – Vreau să îl întreb cum a luptat cu Plahotniuc în perioada când era președinte? De câte ori l-a dat în judecată? De câte ori a ieșit în public să vorbească despre ilegalitățile pe care le făcea? Ei au trădat oamenii acestei țări, au trădat tinerii prin lipsă de curaj de a lupta cu adevărații dușmani. Au acceptat kulioace și au stat cuminți în fotoliile lor de mari funcționari de stat.

Faceți lucruri bune pentru tineri – nu îi alungați din țară. Peste ⅓ din tineri sunt plecați din țară și mulți stau pe bagaje. Prin atacuri în judecată vreți să îi opriți sau să îi aduceți acasă? Este rușinos când un fost președinte se duce în judecată cu un tânăr care își dorește vremuri mai bune acasă.

Tinerii din diasporă văd și înțeleg foarte bine. Ei nu sunt electorat paralel cum i-ați numit. Ei sunt oamenii pentru care voi nu ați făcut nimic.

Noi vom fi alături de tineri. În calitate de Secretar General PAS vă spun, noi vom fi alături de tineri. Îi vom proteja și le vom spune că Vremurile Bune sunt aproape. Vom merge în judecată și vom arăta că locul hoților e la pușcărie, iar locul tinerilor e acasă, în Moldova”, a declarat el.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.