Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Igor Dodon: Decizia Curții Constituționale este alarmantă. Nu am nicio satisfacție politică

Fostul președinte al Republicii Moldova și liderul socialiștilor, Igor Dodon, a venit cu o reacție după decizia Curții Constituționale, unde o acuză pe Maia Sandu că ar fi comis deja două încălcări grave.

Potrivit lui Igor Dodon, decizia Curții Constituționale era una absolut previzibilă.

El spune că această decizie e totodată alarmantă, fiindcă este dovada că Republica Moldova este acum condusă de un președinte care la două luni de mandat are deja două încălcări grave ale Constituției – ceea ce reprezintă situație condamnabilă și fără precedent în istoria țării, scrie Dodon pe pagina sa de Facebook.

„Nu am nici un fel de satisfacție politică după decizia CC. Nici eu, nici colegii mei din PSRM nu am câștigat nimic din această decizie, ea nu dă cuiva satisfacție politică, dar vine să oprească derapajul constituțional al președintelui, după ce aceasta a demonstrat din nou că operează cu duble standarde și că noțiunea de stat de drept este valabilă pentru fiecare cetățean, în afară de președintele țării, care se poziționează pe sine deasupra tuturor legilor și, cel mai grav, deasupra Constituției țării.

Într-un stat de drept, un astfel de președinte nu ar mai fi în funcție, ar demisiona singur sau ar fi demis.

Personal cred însă că Maia Sandu mai trebuie să rămână în funcție, mai este nevoie de puțin timp ca toată lumea să se convingă de lipsa ei de responsabilitate și de incapacitatea ei de a face ceva bun pentru țară.

După falimentul ei ca prim-ministru, urmează ca toată lumea să se convingă de falimentul ei ca șef de stat.

Timpul le pune pe toate la locul lor. Și, mai devreme sau mai târziu, doamna președinte împreună cu complicii ei din PAS vor răspunde în fața legii pentru uzurparea puterii de stat, act care deja nu se mai află la faza de tentativă, dar este în plină desfășurare.

Ceea ce ne preocupă însă acum cel mai mult este faptul că țara nu este guvernată, faptul că ne adâncim într-o criză constituțională, socială, economică și politică ce va avea curând efecte devastatoare pentru fiecare cetățean.

În locul ordinii și a responsabilității care asigurau rezistența țării în 2020, în fața pandemiei, secetei și a provocărilor economice, astăzi, sub conducerea neinspirată a Maiei Sandu, Moldova și toți cetățenii alunecă în haos.

Pe această cale îi reamintesc președintelui că trăiește într-o republică parlamentară, în care nu are primul rol decizional și nu își poate permite să anuleze rolul Parlamentului în stat.

De aceea, îi cerem Maiei Sandu să emită imediat decretul de învestire a unui candidat legal la funcția de prim-ministru. Menționăm aici în mod special candidatura doamnei Mariana Durleșteanu, care a fost înaintată cu respectarea tuturor procedurilor, de o majoritate parlamentară legal constituită.

Fiecare zi în care președintele întârzie această numire reprezintă o adâncire a crizei, o intensificare a haosului și consecințe tot mai grave pentru cetățeni, pentru care dânsa urmează să poarte responsabilitate.

În cazul în care acest decret nu va fi emis și țara va rămâne în continuare neguvernată, PSRM va veni cu noi măsuri și acțiuni care să pună punct acestei crize, inclusiv acțiuni ample de protest, dar și demersuri pentru responsabilizarea legală și politică a celor care au creat acest haos în țară.

Consider că haosul pe care l-au creat Maia Sandu și PAS poate fi stopat imediat printr-o bună conlucrare a partidelor din Parlament, prin dialog și prin identificarea celor mai bune soluții pentru ca țara să fie guvernată și cetățenii să nu aibă de suferit pe termen lung din cauza iresponsabilității președintelui.

Încă din luna noiembrie am propus partidelor sa se așeze la masa dialogului și sa găsească soluții pentru ca țara sa fie guvernata stabil și eficient.

S-au pierdut 4 luni cu lupte de orgoliu, jocuri politice și încercări de încălcare a Constituției, toate generate de cei care au promis marea schimbare, Maia Sandu și PAS. Astăzi vedem cu toții că schimbarea promisă înseamnă doar haos și populism.

În calitate de cel mai reprezentativ partid din Parlament, Partidul Socialiștilor este gata in continuare să facă tot ce este necesar pentru ieșirea rapidă din această criză și pentru protejarea Constituției și a siguranței sociale și economice a cetățenilor”, conchide fostul șef de stat.

Decretul prezidențial din 11 februarie 2021, prin care Maia Sandu a înaintat-o repetat pe Natalia Gavrilița la funcția de premier, este neconstituțional.

Președintele țării, Maia Sandu, a desemnat-o pe Natalia Gavrilița, pentru prima dată, la 27 ianuarie, astfel încât Parlamentul ar urma să voteze un nou Guvern până la mijlocul lunii martie pentru a nu fi dizolvat.

Între timp, deputații PSRM, deputații Partidului Șor și un grup de transfugi de la PDM au anunțat că în Parlament au format o nouă majoritate și au propus un guvern în frunte cu Mariana Durleșteanu, după ce Cabinetul format de Natalia Gavrilița a fost respins.

Maia Sandu a refuzat propunerea majorității PSRM-Șor, invocând probleme de integritate ale unor deputați semnatari și a propus-o repetat pe Natalia Gavrilița.

Partidul Socialiștilor a calificat refuzul președintelui Sandu de a o desemna pe Mariana Durleșteanu la funcția de prim-ministru, candidat susținut de o majoritate de 54 de deputați, drept o uzurpare a puterii în stat.

Dacă şi a doua încercare de numire a noului Executiv va eşua, atunci vor putea fi organizate alegeri parlamentare anticipate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.