Igor Dodon efectuează o nouă vizită în Rusia

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 16-03-2017

Actualizat: 16-03-2017

Article thumbnail

Sursă foto: kremlin.ru

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, începe joi, 16 martie, o vizită de lucru în Federaţia Rusă, unde are programată vineri o întrevedere cu preşedintele rus Vladimir Putin, informează IPN.md. Solicitat de IPN, Ion Ceban, purtător de cuvânt al preşedinţiei Republicii Moldova, a declarat că pe agenda discuţiilor cu liderul de la Kremlin figurează subiecte ce vizează relaţiile bilaterale, migranţii moldoveni, exporturile, dar şi alte probleme importante, confor Agerpres.

Anterior, Igor Dodon a anunţat că în cadrul vizitei la Moscova va participa, alături de membrii Consiliului Economic de pe lângă preşedinte, la un forum al reprezentanţilor mediului de afaceri din Republica Moldova şi Federaţia Rusă. Şeful statului moldovean sublinia că în Federaţia Rusă urmează să fie examinat potenţialul investiţional şi posibilităţile de parteneriat în interesul ambelor părţi, pentru a încheia acorduri de colaborare de lungă durată. Preşedintele Igor Dodon a efectuat prima sa vizită oficială în străinătate în Federaţia Rusă, în perioada 16-18 ianuarie. La întrevederea cu omologul său rus, Vladimir Putin, Dodon a făcut cu acea ocazie mai multe declaraţii calificate de analişti de la Chişinău drept periculoase, aminteşte IPN. Printre acestea, Igor Dodon nu a exclus posibilitatea ca după alegerile din 2018 poziţia majorităţii parlamentare, adică a Partidului Socialiştilor, să fie una de denunţare a Acordului de asociere cu UE, menţionând că el, în calitate de şef al statului, o va susţine.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri