DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

IGSU dă iar ALARMA în țară

program sirene

Un nou exerciţiu de verificare a sistemelor de avertizare-alarmare a populaţiei are loc, miercuri, în Bucureşti şi în toate judeţele, de la ora 10, informează Mediafax.

Sirenele din ţară vor emite semnalul “Alarmă la dezastre”, care presupune iminenţa producerii unor calamităţi cu impact major asupra comunităţilor.

IGSU precizează că, în ţara noastră, există trei tipuri de alarme: alarmă la dezastre (5 sunete), prealarmă aeriană (3 sunete) şi alarmă aeriană (15 sunete).

Începând cu luna august a anului trecut, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) desfăşoară în prima zi de miercuri din fiecare lună exerciţii de alarmare care sunt destinate testării mijloacelor tehnice existente la nivel naţional şi îmbunătăţirii timpului de reacţie al autorităţilor în situaţii speciale de urgenţă.

"Prin modul de acţionare a mijloacelor tehnice de alarmare există posibilitatea de a crea disconfort în spaţiul public, motiv pentru care vă asigurăm că astfel de exerciţii periodice sunt necesare şi benefice", potrivit IGSU.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.