Ihor Klimenko este noul ministru de interne al Ucrainei

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 07-02-2023

Actualizat: 07-02-2023

Article thumbnail

Sursă foto: news.ro

Ihor Klimenko a fost votat, marţi, de Parlamentul Ucrainei în funcţia de ministru de interne, după ce fostul ministru, Denis Monastirski, a murit în accidentul de elicopter de luna trecută de la Brovari (regiunea Kiev).

Noul ministru, în vârstă de 51 de ani, este originar din Kiev. În 1994, a absolvit Universitatea Militară din Harkiv, iar până în 1997, a lucrat într-o unitate de rachete. De asemenea, Klimenko a absolvit Psihologia (învăţământ la distanţă) la Universitatea de Stat din Odesa, iar în 2014, a absolvit studii de master la Universitatea de Stat de Afaceri Interne din Dnipropetrovsk.

Din 1998 până în 2004, Klimenko a lucrat în structura Ministerului Afacerilor Interne din regiunea Harkiv.

Din octombrie 2017 până în martie 2018, a fost șef adjunct al Poliției Naționale a Ucrainei, conducând Departamentului de Cadre.

Pe 25 septembrie 2019, a fost numit șef al Poliției Naționale, iar în 2021, a obţinut gradul I de general de poliție. Din 18 ianuarie 2023, a condus interimar Ministerul Afacerilor Interne.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri