Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

IICCMER pune România pe harta memorială a Europei

Radu Preda

Președintele executiv al Institutului de Investigații a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Radu Preda, vizită importantă la Berlin. Invitat de Fundația Konrad Adenauer, demnitarul român a avut întâlniri și discuții la sediul central al Fundației Konrad Adenauer, la Parlamentul German, la Cancelaria Federală, la arhivele fostei securități politice estgermane, la biroul fostului președinte federal Joachim Gauck, la reprezentanța Bisericii Evanghelice din Germania etc.

Întâlnirea de la Fundația Federală privind Studierea Dictaturii Comuniste în fosta RDG (BundesstiftungAufarbeitung) cu Ulrich Mehlert a ocazionat trecerea în revistă a colaborării de până acum cu IICCMER. Fundația a oferit IICCMER în anii trecut burse de cunoaștere a activității memoriale și muzeale din Berlin și nu numai. Președintele executiv IICCMER a asistatla sediul Societății Germane de Politică Externă, alături de Ambasadorul României în Germania, ES Emil Hurezeanu, la prezentarea de către Bogdan Aurescu, consilier prezidențial, a inițiativei celor trei mări, proiect major al politicii externe românești. Dialogul cu Roland Jahn, Comisarul federal pentru arhivele Stasi, a deschis perspectiva unei colaborări cu IICCMER pe tema trecerii graniței de pe Dunăre dintre România și Yugoslavia, cea mai sângeroasă frontieră din interiorul lagărului comunist, inclusiv de numeroși cetățeni estgermani. Discuția amicală cu Markus Meckel, fost ministru de externe în guvernul democrat al RDG care a pregătit reunificarea germană și purtătorul de cuvânt din partea Partidului Social Democrat (SPD) în cadrul comisiei parlamentare privind trecutul comunist, a reconfirmat importanța abordării nonpartinice a istoriei și traumelor acesteia. În același context, președintele executiv IICCMER a dialogat cu Felix Klein, comisar guvernamental pentru viața evreiască și lupta împotriva antisemitismului, precum și cu episcopul Heinrich Bedford-Strohm, președintele consiliului de conducere al Bisericii Evanghelice din Germania (EKD). Întâlnirea cu Hans-Gerd Pöttering, fost președinte al Parlamentului European și comisar pentru probleme europene al

Fundației Konrad Adenauer, a scos în evidență necesitatea unor politici memoriale integrale, capabile să împiedice utilizarea memoriei în scopuri populiste sau a intereselor de grup. Întrevederea cu deputatul Manfred Grund, șef organizatoric al grupului CDU/CSU din Bundestag (Parlamentului german), a prilejuit reiterarea sprijinului pe care parlamentarii germani care au făcut experiența comunismului în RDG îl oferă eforturilor de cunoaștere și denunțare a crimelor totalitarismului proletar. Dialogul cu Joachim Gauck, fost președinte federal al Germaniei (2012-2017), a prilejuit un schimb aprofundat de opinii privind natura și anvergura procesului de trecere de la dictatură la democrație, rolul pe care instituții de genul IICCMER îl au în efortul de a învăța din cele petrecute și de a pune această memorie în slujba lecției fundamentale a libertății. Președintele executiv IICCMER a fost însoțit la toate aceste întâlniri de dl Hans Martin Sieg, directorul pentru România și Republica Moldova al Fundației Konrad Adenauer.

România urmează, în prima jumătate a anului 2019, să asigure președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, dar să și marcheze, în a doua jumătate a aceluiași an, cele trei decenii trecute de la căderea comunismului în Europa de Est. În acest context, importanța apelului la memoria istoriei recente este evidentă, cum la fel de relevantă este și grăbirea efortului de interconectare a memoriilor locale într-una europeană. România nu are cum lipsi de pe această hartă memorială a Europei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.