Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ilan Laufer, către Frans Timermans: Tratați România ca pe o colonie, cu presiuni și amenințări, iar apoi ne dați lecții cu privire la statul de drept

Inquam Photos / Alberto Grosescu
Inquam Ilan Laufer

Prim-vicepreședintele Comisiei Europene (CE), Frans Timmermans, s-a declarat întristat de situația curentă din România, precizând că, datorită MCV-ului se înregistraseră în ultimii ani succese importante inclusiv în combaterea corupției la nivel înalt, însă acum este vorba de un regres. "Sistemul judiciar din România de-a lungul anilor a devenit tot mai eficient în această privință și până la urmă cei vinovați au fost trași la răspundere, închiși. Dar acum e un regres și trebuie să ne asigurăm că asta nu se concretizează în dispoziții legislative care să creeze impunitate. La fel în Bulgaria sunt foarte mult de făcut, dar totuși s-au realizat multe", a declarat Frans Timmermans.

Prim-vicepreședintele Comisiei Europene a subliniat că probleme precum statul de drept sau separarea puterilor în stat trebuiau rezolvate înainte de aderarea la Uniunea Europeană, declarându-se îngrijorat că România și Bulgaria au aderat în 2007, însă nu și-au soluționat nici acum problemele care trebuie rezolvate înainte de aderare.

Citește și: S-a aflat! Ce se află în declarația de avere a lui Rareș Bogdan

Ilan Laufer, consilier al premierului Viorica Dăncilă, îi atrage atenția liderului european că ”România nu este colonia dumneavoastră”. Laufer îi transmite lui Timmermans, pe care PSD îl susține la șefia Comisiei Europene, că partidul pe care îl reprezintă din postura de prim-vicepreședinte al CE a obținut doar două mandate în PE.

”Domnule Frans Timermans, cu toata dragostea , Romania nu este colonia dumnavoastra.

Partidul dumneavoastră social-democrat a obținut la ultimele alegeri europarlamentare două fotolii în Parlamentul European, cu un număr total de alegatori comparabil cu cel obținut de PSD la ultimele alegeri locale în București-Ilfov.

Citește și: Tensiune la Guvern! ‘Viorica Dăncilă nu vrea să pună pe ordinea de zi proiectele fără avizul lui Tudorel Toader’

Practic, aveți un partid foarte, foarte mic! Îmi pare rău că din poziția pe care o ocupați tratați România ca pe o colonie, cu presiuni și amenințări, iar apoi ne dați lecții cu privire la statul de drept.

Pare că sunteți în campanie electorală, domnule Timermans! Doar că în loc sa faceți campanie partidului dumneavoastră, în țara dumneavoastră, care, apropo, chiar are mare nevoie de ajutor, pare că faceți campanie PPE-ului peste hotare!”, e mesajul lui Laufer.

Citește și: Avere impresionantă! Cu ce se poate lăuda Florin Călinescu .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.