Ilie Bolojan s-a întâlnit cu șeful Cancelariei Președintelui Republicii Coreea

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 21-10-2025 12:43

Article thumbnail

Sursă foto: Guvernul Romaniei

Premierul Ilie Bolojan l-a primit pe șeful Cancelariei Președintelui Republicii Coreea, Kang Hoon Sik, într-o vizită care marchează 35 de ani de relații diplomatice bilaterale, cu care a discutat despre consolidarea parteneriatului strategic și noi colaborări în industria de apărare și tehnologie.

Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, l-a primit marți pe Kang Hoon Sik, șeful Cancelariei Președintelui Republicii Coreea, aflat în vizită oficială la București, însoțit de o delegație formată din oficiali guvernamentali și reprezentanți ai unor companii sud-coreene din domenii strategice.

Întâlnirea are loc într-un moment simbolic, în care România și Republica Coreea marchează 35 de ani de relații diplomatice, eveniment care confirmă soliditatea și continuitatea parteneriatului dintre cele două state.

Discuțiile s-au axat pe consolidarea cooperării bilaterale în cadrul parteneriatului strategic România – Republica Coreea, părțile subliniind relațiile tradiționale de prietenie și dialogul politic constant. Republica Coreea este primul partener strategic al României din regiunea Asia-Pacific.

Vizita delegației sud-coreene a avut ca obiectiv identificarea de noi oportunități de colaborare în domeniul industriei de apărare, cu accent pe investițiile sud-coreene în producția de echipamente militare și pe dezvoltarea de proiecte comune de tehnologie avansată.

Premierul Ilie Bolojan a amintit că România are deja în derulare un contract cu Hanwha Aerospace pentru achiziția și producția de obuziere autopropulsate K9 „Thunder”, exprimând totodată interesul Guvernului pentru extinderea cooperării cu parteneri sud-coreeni în domeniul apărării, precum și în sectoare economice și tehnologice de interes comun.

Șeful Guvernului a prezentat și prioritățile privind modernizarea forțelor armate și utilizarea instrumentului financiar european SAFE pentru finanțarea programelor de înzestrare și a capacităților de producție din industria națională de apărare. Ilie Bolojan a subliniat că accesarea acestor fonduri va respecta criteriile Uniunii Europene, inclusiv cele privind transparența și eficiența cheltuirii fondurilor publice.

Ambele părți au convenit să continue dialogul bilateral și cooperarea tehnico-economică, în vederea consolidării parteneriatului strategic România – Republica Coreea și a creșterii investițiilor sud-coreene în țara noastră.

La întâlnire au mai participat Mihai Jurca, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Ionuț Moșteanu, viceprim-ministru, ministrul Apărării Naționale, și Dragoș Hotea, secretar de stat.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri