"Revolutia din decembrie 1989 a fost momentul crucial din istoria contemporana a tarii", a spus Ion Iliescu.
El a amintit ca "o idee fundamentala a programului Revolutia era scoaterea tarii din izolarea externa, iar integrarea euro-atlantica a devenit programul strategic pentru toate fortele politice, în ciuda divergentelor".
Ion Iliescu a rememorat principalele momente din 1990 si pâna la aderarea la NATO, în 2004.
Iliescu a mentionat ca a fost prezent, în calitate de sef de stat, la summit-ul de la Praga din 2002 când România a fost invitata sa adere în 2004 la Organizatia Atlanticului de Nord, el amintind ca tot la Praga a participat în 1991 la desfiintarea Tratatului de la Varsovia.
Ceremonia organizata cu prilejul aniversarii a 10 ani de la aderarea României la Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), la Palatul Cotroceni, a început, luni, în prezenta presedintelui Traian Basescu si a fostilor sefi de stat Ion Iliescu si Emil Constantinescu.
La eveniment participa câteva zeci de reprezentanti ai Armatei, membri ai corpului diplomatic acreditat la Bucuresti, directorul SRI, George Maior, presedintele Curtii Constitutionale, Augustin Zegrean, directorul STS, Marcel Opris, seful Politiei Române, Petre Toba, precum si ministrii de Interne, Gabriel Oprea, si al Apararii, Mircea Dusa.
Premierul Victor Ponta nu a venit la ceremonia de la Cotroceni, el fiind prezent la sedinta PSD, unde a spus ca presedintele Traian Basescu "trage" azi o petrecere ca sa aniverseze zece ani de la aderarea la NATO, desi meritul pentru acest lucru apartine fostilor presedinti Constantinescu si Iliescu si fostului premier Adrian Nastase.
La 29 martie 2004, România a depus la Washington instrumentele de aderare, iar în 2 aprilie tricolorul a fost ridicat la Cartierul General NATO de la Bruxelles.
Comentează