Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Imaginea eșecului după 10 ani - Diferența deprimantă dintre promisiunea lui Klaus Iohannis și realitate

iohannis carte

Circa 1,4 milioane de copii din familii cu venituri reduse din România cresc fără să aibă o carte acasă, singura soluţie pentru ieşirea acestora din mediile defavorizate fiind educaţia, susţine Asociaţia OvidiuRO, în contextul în care joi este marcată Ziua Naţională a Lecturii.

"Conform Băncii Mondiale, România ar putea câştiga un miliard de euro anual din creşterea productivităţii şi a veniturilor din taxe, dacă ar reuşi să ridice nivelul de educaţie al cetăţenilor afectaţi de sărăcie. Cifrele arată că un copil dintr-o familie săracă e expus la de trei ori mai puţine cuvinte decât unul dintr-o familie cu venituri medii. În România sunt 1,4 milioane de copii afectaţi de sărăcie şi care cresc în cămine unde nu există şi n-a existat niciodată vreo carte. Cercul vicios al sărăciei poate fi rupt doar prin educaţie. Este poarta de scăpare pentru copiii din mediile defavorizate", se arată într-un comunicat al Asociaţiei OvidiuRO.

Klaus Iohannis, promisiune în 2014

În urmă cu aproape 10 ani, pe 9 decembrie 2014 (deci după câștigarea alegerilor prezidențiale, când nu mai era nevoie de promisiuni electorale), președintele Klaus Iohannis declara: „De anul viitor mă voi implica activ într-o campanie națională de încurajare a lecturii.”

Acel „anul viitor” a rămas o speranță mereu împinsă înainte, fără vreo acțiune concretă. Pe 15 ianuarie 2018, de Ziua Culturii Naționale, Klaus Iohannis constata: „Să nu ne amăgim: o treime dintre români nu citesc anual nici măcar o carte, ţara noastră a rămas fără cinematografe, iar limba română este victima de serviciu a discursului public.”

Abia în octombrie 2019, adică înainte de alegeri, Klaus Iohannis și-a adus aminte de tema lecturii. Președintele i-a îndemnat pe români să citească și a dat exemplu citind o pagină din volumul „Om bun la centru” de Andrei Mihăilescu, într-un clip postat pe pagina sa de Facebook.

Avem în schimb „vacanță de schi”

Acest gest singular nu a avut niciun efect, anunțata „campanie națională” fiind doar încă una dintre promisiunile ratate. În schimb, România se poate „mândri” că are o vacanță de o săptămână, în luna februarie, denumită „vacanța de schi”. Asta în țara în care sute de mii de copii, seară de seară, merg la culcare flămânzi, potrivit statisticilor oficiale, deci în niciun caz nu și-ar permite să meargă la schi.

Dacă liderii româniei nu mai citesc, ar putea măcar să asculte muzică. Spre exemplu, celebrul „Cheloo” are versuri relevante într-o piesă lansată în 2020: „Rugați viitorul să vă ierte, implorați copiii să nu vă scuipe.”

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.