Intemperiile care afectează Italia de duminică au provocat luni moartea a trei persoane şi au obligat închiderea a numeroase şcoli, în timp ce apele au atins o cotă istorică la Veneţia, relatează AFP preluată de Agerpres.
Două persoane au murit după ce un copac s-a prăbuşit deasupra autoturismului lor, nu departe de Roma. În timp ce un tânăr a murit strivit de un copac, care s-a prăbuşit în plină stradă în regiunea Napoli, potrivit autorităţilor.
O mare parte din Italia se află în stare de alertă ca urmare a combinaţiei de vânturi violente, precipitaţii abundente şi valuri înalte. La Veneţia fenomenul 'acqua alta' a atins luni după amiază pragul de 156 de cm, un nivel care face ca pasarelele pietonale de obicei din lemn, ce permit trecerea în caz de inundaţii, nu mai sunt sigure.
Piaţa San Marco a rămas inaccesibilă timp de câteva ore şi mulţi turişti au fost nevoiţi să viziteze străzile din vecinătate cu copii urcaţi pe umeri şi cu apa până la şolduri. Duminică inundaţiile au obligat oraşul să modifice traseul maratonului, deşi pe o porţiune s-a alergat totuşi cu apa până la glezne.
Luni, pe teritoriul Italiei, mai multe drumuri au fost inundate şi numeroase şcoli au fost închise, din cauza rafalelor de vânt cu viteze de până la 100 km/h, precipitaţiilor abundente şi valurilor mari. Autorităţile au decretat cod roşu în nordul ţării (Liguria, Lombardia, Veneto, Friuli, Trentino) şi în Abruzzo şi cod portocaliu în mare parte din restul peninsulei şi în Sicilia.
Traficul feroviar şi rutier în apropiere de pasul Brenner, care face legătura între Italia şi Austria, a fost temporar suspendat duminică şi luni iar o parte din autostrada Milano-Bologna era inundată.
Ca măsură de precauţie, şcolile au fost închise în mai multe zone, inclusiv în regiunile Liguria şi Veneto din nordul ţării, în unele părţi din regiunea Abruzzo (centru) şi la Roma.
IMAGINI APOCALIPTICE Mai mulți morți, în urma inundațiilor CATASTROFALE din Italia: Veneția este complet sub ape - VIDEO
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

0
Cum va fi adusă în România Lumina Sfântă de la Ierusalim, în plin război cu Iranul. Ambasada Israelului vine cu precizări
0

263
Efectele crizei combustibililor: O mare companie aeriană anunță majorarea prețurilor biletelor și anularea unor zboruri
263

7
Proteste la Praga - Premierul Babis neagă că legea privind transparenţa finanţării ONG-urilor ar fi de inspiraţie rusească
7

28
Guvernul chilian de extremă-dreapta retrage sprijinul pentru candidatura fostei preşedinte Michelle Bachelet la funcţia supremă a ONU
28

1.486
VIDEO Atac rar asupra Ucrainei - Victime raportate în urma atacului asupra orașului Lviv
1.486

45
VIDEO Un cargou a lovit un pod în apropiere de Dusseldorf; containere căzute în apă
45

60
Situația din Strâmtoarea Ormuz - EAU acuză Iranul de terorism economic
60

1.481
Guvernul Bolojan face planuri pentru „redresarea, reconstrucţia şi modernizarea Ucrainei”. Șeful Cancelariei: „Conturăm o viziune concretă şi un calendar de acţiuni”
1.481

2.081
Ofertă de mediere pentru războiul din Orientul Mijlociu - Care este americanul preferat de partea iraniană
2.081

14
VIDEO Inundații devastatoare în Kenya - Cel puţin 88 de persoane au murit
14

2.583
Amenințarea 'Komsomolets': Un submarin fantomă încă eliberează radiații din adâncurile mării
2.583

51
Suedia vrea să-i expulzeze pe migranţii care nu duc o ”viaţă cinstită”
51

4.315
Iranul ridică miza în conflict: condiții dure de pace în fața SUA (surse)
4.315
















Comentează