Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Imagini din satelit arată amploarea atacurilor la instalaţiile petroliere din Arabia Saudită

satelit

Două instalaţii petroliere din estul Arabiei Saudită au fost vizate sâmbătă într-un dublu atac, aparent cu drone - revendicat de către rebelii yemeniţi huthi, dar atribuit de Statele Unite şi coaliţia condusă de saudiţi care luptă împotriva acestor insurgenţi în Yemen Iranului - ale cărui explozii arată impresionant, dar ale cărui consecinţe ar putea fi extrem de grave, relatează AFP potrivit news.ro

Două instalaţii petroliere aparţinând gigantului petrolier Aramco au fost ţintite sâmbătă într-un atac cu drone - sau rachete -, care a antrenat o reducere cu jumătate a ranadamentului acesteia, reprezentând aproximativ 5% din producţia mondială.

Exploziile de sâmbătă au provocat incendii în instalaţia de la Abqaiq, cea mai mare din lume în prelucrarea petrolului, şi pe câmpul petrolier de la Khurais.

În urma acestei ofensive, revendicate de către rebelii yemeniţi huthi, susţinutţi de Iran şi care înfruntă de cinci ani o coaliţie condusă de Arabia Saudită, cursul petrolului a crescut luni, alimentând temeri cu privire la o degringoladă pe piaţă şi la o creştere a preţului petrolului.

Lumea nu părea ameninţată, imediat, de o penurie de petrol, însă se teme de-acum de o escaladare militară între Washington şi Teheran.

Duminică, oficiali americani citaţi de agenţia de presă Associated Press au comunicat fotografii satelitare ale instalaţiilor bombardate - incompatibile, în opinia lor, cu teza unei operaţiuni huthi.

Statele Unite s-au declarat de altfel ”pregătite să riposteze” la atacurile cu drone, după ce secretarul de Stat american Mike Pompeo a acuzat sâmbătă Iranul că se află la originea atacului. Nu există nicio probă care să arate că acest ”atac fără precedent împotriva aprovizionării energetice mondiale” ar fi avut loc din Yemen, a comentat el.

Teheranul a respins aceste acuzaţii drept ”iraţionale” şi ”de neînţeles” prin vocea purtătorului de cuvânt al diplomaţiei Abbas Moussavi, care a sugerat că ele au ca scop să justifice ”acţiuni viitoare” împotriva Iranului.

Armamentul folosit în dublul atac vizând instalaţii petroliere în Arabia Saudită este de provenienţă iraniană, a acuzat luni un purtător de cuvânt al coaliţiei care luptă în Yemen împotriva rebelilor huthi.

China Rusia şi UE au îndemnat la reţinere, în vederea unei evitări a oricărei escaladări în regiune.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.