DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Imagini în PREMIERĂ cu sistemul de rachete antiaeriene din Iran / FOTO

IRANIAN PRESIDENCY / AFP
sistem antiracheta iran

Iranul a prezentat duminică pentru prima dată imagini cu noul său sistem de rachete antiaeriene, denumit Bavar 373 şi realizat după modelul sistemului rus S-300, relatează AFP, conform agerpres.ro

Imaginile difuzate de mai multe posturi iraniene de televiziune îi arată pe preşedintele Hassan Rohani şi pe ministrul apărării, generalul Hossein Dehghan, în faţa unei instalaţii de acest fel. Proiectul Bavar 373 a fost iniţiat în perioada când Iranul era încă supus sancţiunilor internaţionale privind programul său nuclear.

AVEREA lui Sergiu Diacomatu, cercetat în dosarul despăgubirilor ilegale de la ANRP


Autorităţile de la Teheran au decis să lanseze acest proiect după ce, ca urmare a respectivelor sancţiuni, Rusia a suspendat în anul 2010 contractul de livrare a rachetelor S-300, semnat în 2007. 

Anul trecut, cu puţin timp înainte de încheierea acordului internaţional privind programul nuclear iranian, care a permis ridicarea sancţiunilor, preşedintele Vladimir Putin a autorizat implementarea contractului, conform agenţiei TASS până în prezent fiind livrate circa jumătate din sistemele convenite.

INFORMARE METEO de ultimă oră: Vremea se schimbă RADICAL

După șase ani de la moartea Mădălinei Manole, abia acum apar aceste SECRETE


Susţinând că sistemul S-300 a fost scos din producţie, Moscova a propus Iranului livrarea unor sisteme S-400 sau Antei-2500, propunere care însă a fost respinsă de Teheran. 

Statele Unite şi Israelul au criticat livrarea acestor rachete către Teheran, avertizând că ele vor face şi mai dificil un eventual atac aerian asupra instalaţiilor nucleare ale Iranului, în eventualitatea în care Teheranul ar decide totuşi să-şi dezvolte programul nuclear militar. 

Potrivit ministrului iranian al apărării, sistemul antiaerian Bavar 373 poate distruge ţinte multiple, inclusiv rachete balistice.

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.