Imagini incredibile pe șosea - Copil de un an a căzut dintr-o mașină aflată în mers

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 22-06-2022

Actualizat: 22-06-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un copil de un an a ajuns la spital în stare gravă după ce a căzut dintr-o mașină aflată în mers. Accidentul s-a produs miercuri pe o șosea din județul Caraș-Severin, anunță mediafax.

Potrivit polițiștilor, accidentul a avut loc pe DC 4, în afara localității Ciuta.

Din primele verificări, în timp ce tatăl copilului conducea mașina, într-o curbă ușoară la stânga, minorul s-a desprins din scaunul pentru copii în care era transportat fără centuri.

Lovind portiera, aceasta s-a deschis, iar copilul a căzut din autoturism pe șosea.

În urma accidentului minorul a fost grav rănit și a ajuns la spital.

Șoferul de 44 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând ca nu a consumat băuturi alcoolice.

În cauză a fost întocmit un dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri