O nuntă românească filmată în 1956, în comuna Sadu, județul Sibiu, a fost redescoperită după aproape șapte decenii în arhiva TVR. Mirii n-au apucat niciodată să vadă imaginile — televiziunea le interzisese atunci orice fotografie, iar filmarea a ieșit la lumină abia după moartea lor. Povestea a emoționat o țară întreagă.
O poveste de viață cutremurător de frumoasă, redescoperită după aproape șapte decenii, a făcut înconjurul internetului. O nuntă filmată în urmă cu aproape 70 de ani de televiziunea română, într-un sat din județul Sibiu, a devenit virală după ce urmașii mirilor au găsit imaginile în arhivele video. Mirii – Anica și Constantin Dăncăneț din comuna Sadu – nu au apucat însă niciodată să se vadă în acea filmare.
„Până au murit, asta a fost dorința lor, să vadă și ei cum au fost filmați în ziua nunții”, spune cu emoție Chivuța Vlad, fiica celor doi.
Mirii n-au avut voie să facă nici măcar o fotografie în ziua nunții
În 1956, o echipă a televiziunii a venit în comuna Sadu și a filmat o nuntă tradițională românească, „cu toate obiceiurile pământului”, pentru un reportaj de știri. Cei doi miri, Anica și Constantin, nu aveau habar că acel film va deveni un document istoric.
Doar că n-au mai văzut niciodată imaginile. Și, din cerințele echipei TVR de atunci, nu a fost permis niciun fotograf – așa că nu s-a păstrat nicio fotografie de la nunta lor.
„Mama nu s-a văzut niciodată mireasă, în afară de oglinda din ziua nunții. Nu s-a păstrat nicio poză. Noi i-am văzut tineri abia acum, după ce s-a găsit filmul”, povestește fiica lor pentru Turnul Sfatului.
Filmarea a fost redescoperită abia după zece ani de la moartea celor doi și a fost proiectată, în lacrimi, la căminul cultural din sat.
Dorința vieții lor: „Să ne vedem iar tineri...”
Primarul comunei Sadu, Valentin Ivan, nepot al mirilor, povestește că familia a trăit un moment de neuitat când au revăzut imaginile: „Eram toți cu lacrimi în ochi. Când îi vezi în film, le vezi ochii, gesturile, zâmbetele. Parcă învie pentru câteva clipe.”
Soțul, Constantin, fusese cioban și apoi fochist la fabrica de bere din Sadu, iar soția lui, Anica, era o femeie simplă și muncitoare.
„Tata a fost crescător de oi și apoi fochist. Nu bea bere, deși lucra la fabrică. Avea pietre la rinichi, bea doar ceai cu mătase de porumb. Spunea: «Ce găsiți voi în bere?»”, povestește fiica lor cu un zâmbet amar.
„Cei de la televiziune voiau să o facă să plângă” – amintirile surorii miresei
Maria Ivan, sora miresei, își amintește perfect cum echipa de filmare a ajuns în sat: „Erau în perioada în care mergeau la biserică în costum popular, timp de câteva săptămâni, cum se făcea atunci. Cei de la televiziune i-au ales pe ei și le-au promis că vin la nuntă.”
Și chiar au venit. Iar momentul cu mireasa în lacrimi din deschiderea filmului are, de fapt, o poveste specială: „Cei de la televiziune tot voiau să o facă să plângă, să o filmeze tristă. Ea nu putea. M-au adus pe mine, eram mică, m-au îmbrăcat în costum popular și m-au așezat în fața ei. A plâns când m-a văzut.”
Tradiții pierdute și povești de viață: cum arătau nunțile sădenilor în anii ’50
Maria Ivan, sora miresei, rememorează obiceiurile de la acea vreme: „Mireasa trebuia să-i coasă mirelui o cămașă românească, o pălărie cu floare și o batistă brodată. Mirele îi dădea papuci. După nuntă, dacă mireasa era fecioară, mirele mergea cu rachiu roșu la socri, să le mulțumească.”
„Nașa făcea o pupăză, o plăcintă cu nucă și mirodenii. Dacă se crăpa la cuptor, aveai fată; dacă nu, aveai băiat. Așa se zicea.”
O poveste despre dragoste, credință și timpul care nu iartă
Astăzi, filmarea din 1956 este considerată un document unic al tradițiilor din Sadu, o mărturie a unei lumi care nu mai există.
„Să știți că a fost o mare bucurie pentru toți să-i vedem din nou. Tineri, frumoși, triști și totuși veseli. Așa cum erau atunci, în viață”, spune cu lacrimi în ochi Maria Ivan.
Comentează