Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

IMAGINI ȘOCANTE cu Angela Merkel: A fost ATACATĂ în timpul unui discurs - VIDEO

mediafax
merkel

Cancelarul german, Angela Merkel, a fost atacată cu roşii marţi, în timp ce susţinea un discurs în cadrul unui miting electoral în oraşul universitar Heidelberg, în sudul Germaniei, au relatat DPA şi Der Spiegel.

Poliţia a precizat că două roşii au fost aruncate spre scena unde se afla Angela Merkel, dar nu în acelaşi timp. Stropi dintr-o roşie au ajuns pe şoldul ei stâng, iar o roşie a nimerit-o pe moderatoarea Claudia von Brauchitsch, care se afla alături de cancelar.

Citește și: BNR a sancționat două bănci! Una este foarte cunoscută! Cu ce au greșit băncile

Angela Merkel a reacţionat cu calm şi i-a întins o batistă moderatoarei ca să se şteargă. În momentul în care au fost aruncate roşiile din mulţime cancelarul german deja îşi termina discursul.

Nu se ştie cine au aruncat roşiile, dar poliţia a declanşat o anchetă pentru tentativă de agresiune, potrivit Agerpres.

Merkel a participat mai târziu la o dezbatere, fiind îmbrăcată în acelaşi sacou pe care îl purta în timpul mitingului când a fost atacată cu roşii.

Citește și: De necrezut! Instituția publică din România care nu dorește să admită că e publică

În timpul discursului, persoane din mulţime au fluierat şi strigat: "Trădătoare de popor", "Ipocrită" şi "Mincinoasă", insulte folosite adesea de către membrii grupărilor de extrema dreaptă din Germania.

Potrivit autorităţilor, la miting au participat aproximativ 3.000 de persoane, dintre care cei mai mulţi au aplaudat discursul Angelei Merkel.

Cu toate acestea, au existat şi altercaţii între susţinătorii şi adversarii cancelarului, poliţia indicând că a reţinut datele de identitate a şase persoane.

Citește și: Se pregătește RĂZBOIUL: Japonia şi Coreea de Sud cumpără arme americane 'ultrasofisticate'

În cadrul discursului său, Angela Merkel a mulţumit celor care au acordat ajutor umanitar la sosirea migranţilor în timpul crizei refugiaţilor din 2015, când a deschis larg porţile Germaniei în calea unui aflux masiv de refugiaţi din zone de conflict, precum Siria sau Afganistan.

"Dacă am şi făcut o greşeală, aceasta nu a constat în a primi oameni, ci mai degrabă că nu am acordat atenţie faptului că oameni în Iordania, Liban, Turcia şi Siria nu au avut destulă hrană, nu au primit o educaţie şi au ajuns pe mâinile contrabandiştilor", a afirmat Merkel, subliniind totodată că anul 2015 nu trebuie să se repete.

Citește și: Este mult? Cât a costat-o pe revista Closer pozele topless cu Kate Middleton .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.