DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Imaginile care vor face ISTORIE: O judoka saudită a concurat împotriva unei israelience, iar la sfârşit i-a strâns mâna

O judoka saudită a acceptat să concureze împotriva unei israelience, la Jocurile Olimpice de la Tokyo, iar la sfârşitul meciului i-a strâns mâna, gestul fiind remarcabil în condiţiile în care de mulţi ani există tensiuni puternice între sportivi din Israel şi alţii veniţi din ţări în care islamul este confesiunea principală, scrie vineri site-ul radioteleviziunii belgiene de limbă franceză RTBF.

La turneul olimpic de judo, algerianul Fethi Nourine s-a retras înaintea meciului din primul tur cu sudanezul Mohamed Abdalrasool pentru a evita un potenţial meci în turul secund contra israelianului Tohar Butbul. Abdalrasool s-a retras şi el din competiţie înaintea confruntării cu Butbul.

Nourine a declarat televiziunii algeriene că a renunţat la participare datorită credinţei sale în cauza palestiniană, fiind suspendat de Federaţia Internaţională de Judo (IJF) şi trimis acasă.

Vineri, judoka israeliană Raz Hershko urma s-o întâlnească pe saudita Tahani Alqahtani la categoria +78 kg. Saudita a decis să nu boicoteze meciul, fiind susţinută de federaţia sa şi de o mare parte a populaţiei, notează RTBF.

Alqahtani, doar locul 140 în ierarhia mondială, a fost învinsă prin ippon de Hershko, aflată pe locul 22.

După ce şi-a salutat adversara pe tatami, Hershko s-a întors pentru a-i strânge mâna, la îndemnul antrenorului său.

"Arabia Saudită şi judo-ul fac istorie la Tokyo 2020", a scris pe site-ul său IJF, care a amintit că Alqahtani a primit în ultima clipă un wildcard pentru a participa la această competiţie.

Medalia de aur la această categorie i-a revenit japonezei Akira Sone, care a învins-o în finală pe cubaneza Idalys Ortiz.

Alqahtani a fost purtătoarea de drapel a delegaţiei ţării sale la ceremonia de deschidere a Jocurilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.