Daca-as fi scris acest articol acum cativa ani, probabil, as fi fost catalogat drept un invidios care nu-si permite sa cumpere ceea ce alti romani au putut si se bucura de profituri nemaivazute. Investesc numai in Romania dintr-un motiv foarte simplu: cunosc piata. Va mai spun ca nu as investi intr-o casa de vacanta, pentru ca nu mi se pare ca este o afacere. Dar, va rog nu luati parerea mea ca un sfat de investitii.
Da, sunt de acord cu cei care cumpara o casa de vacanta si o folosesc suficient de mult, cat sa le bucure viata. Daca decid sa o vanda si-si scot dobanda medie pe care ar fi obtinut-o tinand aceeasi suma la banca sunt norocosi. Sau, daca macar pretul vanzarii acopera inflatia, pot sa se declare fericiti.
Din pacate, multi cred ca o casa de vacanta este automat o investitie profitabila. Nu! Nu intotdeuna. Daca nu o cumperi la inceputul unui val de crestere economica si nu te prinzi de momentul potrivit cand poti sa o vinzi ca o speculatie pe termen scurt/ mediu, mai bine nu te bagi, mai ales daca banii sunt munciti.
In general, costurile gestionarii unei investitii la nivel international sunt mari, administrate direct sau prin firme specializate. Dupa ce tragi linie si vezi cati bani ai investit si ce profit net ai, e usor sa realizezi ca ai fost ispitit de o tentatie de moment si, daca erai mai atent, puteai sa faci o investitie mai buna.
Cel mai bine inveti pe propria piele. Conteaza cat iti permiti sa pierzi sau cand devii constient ca poate fi o afacere proasta. Personal am luat o teapa cu un time-sharing, prin 1994, si mi-am invatat lectia. Pierderea a fost de ''numai'' 5.000 de dolari (suma mare pe vremea aceea), avansul platit intr-o seara, unde am fost manipulat frumos de un irlandez priceput.
Cu casele de vacanta nu e de glumit. La o eventuala criza sunt primele care se prabusesc ca valoare. Cu investitiile in alte tari e si mai si... Nu cunosti legile, pana afli toate detaliile te taxeaza avocatii, legislatia se poate schimba oricand (mai rau decat la noi!), agentii sunt foarte priceputi in a prezenta un produs frumos ca visul vietii oricarei persoane de succes.
O investitie intr-o zona cunoscuta, in cartierul tau, in sectorul tau, in orasul tau, este uneori mult mai safe decat o aventura pe alte meleaguri. Nu o spun eu, au spus-o oameni celebri, unii miliardari. De vilele de vacanta nelocuite din SUA se bucura cel mai mult familiile care le ingrijesc, proprietarii neavand timp sa ajunga la ele prea des. Cum vi se pare?
Desigur, fiecare om face investitii dupa bunul plac. In imobiliare exista insa niste legi scrise si nescrise, de care trebuie sa tii cont. Daca vrei. Unii nu vor sa tina cont decat de influentele prietenilor, de fenomenul de ''turma'' si mai ales de ce le-au ''garantat'' brokerii sau reprezentantii dezvoltatorilor. Vrajeala e arta manipularii, superficialitatea e o slabiciune.
Asa cum suntem, ca tara, ca pozitie geografica, cu politicienii nostri, cu belelele si slabiciunile nostre, suntem mai bine decat multe alte natiuni. Peste toti exista hoti, tentatii, investitori, falimente si oameni de succes. Nu suntem mai cu mot si nici mai prosti. Orice se poate intampla pe pamant si orice tara are avantaje si dezavantaje.
Totusi, ne deosebim cu ceva ''special''...Inca nu ne-am vindecat de lozinca ''romanii se pricep la orice''!..Dragi investitori in imobilare, daca este ceva ce trebuie sa invatam din Nordis-ul din Middle East este ca nu te duci la un mecanic auto cand te doare o masea.
Multi romani au fost ispititi sa cumpere apartamente in Dubai de un cunoscut agent de ... turism, cu lozinca: “Dubai a devenit una din cele mai sigure si stabile piete imobiliare din lume”. E ca si cum m-as duce eu la Alin Burcea si l-as invata sa faca turism. Sau chiar la Ion Tiriac sa-i predau lectii de afaceri.
Dragos Dragoteanu
Manager Euroest Invest
CIPS - Certified International Property Specialist





























Comentează