DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Impactul Brexit-ului va fi 'mai rău decât al COVID-ului' asupra economiei britanice (expert)

www.diarystore.com
Big Ben Londra

Brexit-ul va avea pe termen lung asupra economiei britanice "un impact mai important decât pandemia" de COVID-19, a estimat joi Richard Hughes, preşedinte al organismului public de previziune bugetară OBR, într-un interviu pentru BBC, relatează AFP.

Ieşirea Regatului Unit din UE "va reduce PIB-ul pe termen lung cu circa 4%" în timp ce efectul pandemiei îl va diminua cu "încă 2%", potrivit estimărilor OBR (Office for budget responsibility), a precizat Hughes.

Organismul a revizuit în creştere previziunea sa de creştere economică pentru acest an - la 6,5% de la 4% anterior - şi a revizuit în scădere estimarea sa privind impactul pe termen lung al pandemiei asupra Produsului Intern Brut (PIB) - la 2%, faţă de 3%.

"Cu timpul, vor deveni din ce în ce mai greu de distins efectele pandemiei de alţi factori, precum Brexit-ul", a avertizat OBR în raportul în care îşi prezintă previziunile economice.

În pofida unui acord comercial între UE şi Regatul Unit, comerţul cu bunuri între insulă şi continent a scăzut după intrarea efectivă în vigoare a Brexit-ului.

Ieşirea britanică din UE a complicat, de asemenea, foarte puternic venirea în Regatul Unit a lucrătorilor europeni, ceea ce agravează penuriile de mână de lucru şi perturbările lanţurilor de aprovizionare ale ţării.

Relansarea activităţii economice în lume după ridicarea multiplelor măsuri sanitare din cauza pandemiei antrenează în plus vârfuri ale cererii şi blocări ale porturilor şi capacităţilor de transport maritime.

În previziunile sale de miercuri, OBR prognozează revenirea activităţii economice la nivelul său de dinainte de pandemie încă de la începutul lui 2022, cu o creştere care încetineşte totuşi la 6% anul viitor.

Relansarea arată semne de scădere de tonus pentru Regatul Unit, care are de suferit din cauza penuriei de mână de lucru, creşterii preţurilor la energie, problemelor de aprovizionare, fără a omite însă şi numărul din nou ridicat de cazuri de COVID-19.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.