DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

IMPORTANT pentru șoferi: Se dă lege pentru tarifele RCA

www.romaniatv.net
poliță RCA

Autoritatea de Supraveghere Financiară va calcula tarifele de referinţă ale RCA prin intermediul unui auditor extern, specializat în acest sens, a declarat prim-vicepreşedintele ASF, Cornel Coca Constantinescu.

"În urma dezbaterilor pe care le-am avut şi la Guvern şi în comisie (de buget a Camerei Deputaţilor - n.r.), am ajuns la această soluţie. În fapt este un consens pentru că ASF va calcula tarifele de referinţă prin intermediul unui auditor extern, specializat în acest sens. ASF îşi va asuma aceste tarife, le va face publice şi va avea în vedere ca pe viitor să evite apariţia unor situaţii similare cu cele pe care le trăim astăzi", a afirmat Constantinescu, după şedinţa Comisiei de buget-finanţe a Camerei Deputaţilor, referitor la proiectul de lege privind RCA, scrie agerpres.ro.

Citește și: Paris Jackson, fiica lui Michael Jackson, face topless / FOTO HOT

El a spus că ASF va emite, până la sfârşitul săptămânii, tarifele de referinţă.

"Până la sfârşitul acestei săptămâni, ASF o să emită tarifele de referinţă, le vom face publice pe perioada precedentă, tarife de referinţă care nu sunt obligatorii într-adevăr, dar, în fapt, reprezintă un reper pentru asiguratori astăzi, iar noi sperăm că piaţa se va echilibra. La ASF astăzi toleranţa este zero pentru dezechilibre, eventual ca cele pe care le-am întâlnit în trecut", a adăugat Constantinescu.

Citește și: NU trebuie să lași bacșiș la Taxi/ LEGE

Comisia de buget-finanţe a Camerei Deputaţilor a întocmit un raport preliminar asupra proiectului de lege privind RCA, a precizat preşedintele comisiei, Leonardo Badea, el menţionând că urmează ca marţi să se întrunească 4 comisii: de buget, pentru transporturi, industrii şi juridică pentru raportul final.

"Joi am avut raport preliminar pe legea RCA în cadrul Comisiei de buget-finanţe din Camera Deputaţilor. Am avut dezbateri în jur de patru ore, pe lângă discuţiile ulterioare, şi am ajuns la un raport preliminar care urmează să fie discutat, dezbătut împreună cu comisiile raportoare: comisia de industrii, pentru transporturi şi juridică. (...) Marţi, la ora 10,00, ne întrunim pentru raportul final. Vom vedea dacă raportul poate să treacă în această săptămână", a spus Badea.

Citește și: VESTE TERIBILĂ pentru Florin Piersic Jr.: DOLIU URIAȘ în teatrul românesc

El a explicat că forma proiectului de lege la care a ajuns Comisia de buget este "bună, nu perfectă şi rezolvă problema în interesul asiguratului şi în interesul sistemului de asigurare a răspunderii civile obligatorii".

Potrivit lui Badea, Ordonanţa privind RCA rămâne în vigoare până va fi adoptată şi promulgată această lege. "Plafonarea expiră, a fost dată prin HG, dar ordonanţa rămâne în vigoare. (...) În acest moment nu există riscul de creştere a preţurilor. Facem iniţiativa legislativă pentru a exista o lege pe termen lung", a explicat Badea.

Citește și: Ilie Năstase e iar în centrul unui SCANDAL: Totul după ce a premiat-o pe Simona Halep, la turneul lui Ion Țiriac, de la Madrid

Augustin Hagiu, reprezentantul transportatorilor, a declarat că amendamente importante ale transportatorilor au fost admise de Comisia de buget, unul dintre acestea fiind că tariful de referinţă va fi în responsabilitatea ASF.

"Din ordonanţă (OUG 54/2016 privind RCA - n.r.) a rămas aproape tot şi acesta este cel mai importat aspect de care ne-am legat tot timpul. Din amendamentele noastre a rămas că tariful de referinţă, care nu va fi la BAAR (Biroul Asiguratorilor Auto din Romania - n.r.), ci în grădina şi în responsabilitatea ASF, sistemul bonus-malus care, la fel, va fi în responsabilitatea ASF. Este un amendament în discuţie cu privire la clienţii cu risc ridicat, aşa cum îi numeşte în mod corect ASF. Eu zic că trebuie comunicat mai bine la ce se referă acest amendament şi cu siguranţă şi acesta va trece. (...) Este forma care poate să dea continuitate acestui moment, să trecem peste pragul acesta critic, să nu punem nici Guvernul în dificultate, care şi-a asumat răspunderea faţă de noi în lipsa unei plafonări că va trece prin Parlament acest proiect de lege. Evident sperăm să treacă repede de promulgare, să îl vedem funcţional, pentru că vor fi discuţii şi pe norme", a afirmat Hagiu.

Citește și: INCREDIBIL Răzvan Burleanu, șeful FRF, CONFIRMĂ: TAS va decide campioana

Cornel Coca Constantinescu a fost avizat favorabil, luni, pentru a ocupa funcţia de vicepreşedinte al ASF pe probleme de asigurări-reasigurări, plenul Parlamentului urmând să se pronunţe în acest sens.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.