Importanţa relaţiei transatlantice, evidenţiată la reuniunea miniştrilor de Externe

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 31-03-2017

Actualizat: 31-03-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Importanţa crucială pentru securitatea europeană şi internaţională a unei relaţii transatlantice solide a fost evidenţiată, vineri, în cadrul lucrărilor reuniunii ministeriale a NATO care s-a desfăşurat la Bruxelles, la care a participat şi ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu. Potrivit unui comunicat al MAE transmis, vineri, Agerpres, întâlnirea a fost ultima la acest nivel înainte de Reuniunea Specială a şefilor de stat şi de guvern din mai 2017 şi a permis un prim schimb de opinii cu noul secretar de stat al SUA, Rex Tillerson.

"În cadrul discuţiilor, toţi aliaţii au reiterat importanţa crucială pentru securitatea europeană şi internaţională a unei relaţii transatlantice solide. Şeful diplomaţiei române a subliniat, la rândul său, importanţa deosebită a unităţii şi solidarităţii statelor aliate, precum şi a împărţirii echitabile a responsabilităţilor, ca principii fundamentale pentru consolidarea legăturii transatlantice. A pledat pentru continuarea eforturilor colective în vederea implementării depline a măsurilor decise la Summitul de la Varşovia, reiterând angajamentul României de a contribui la aceste eforturi", se arată în comunicatul citat.

Discuţiile au vizat, de asemenea, aspecte legate de rolul NATO în proiectarea stabilităţii dincolo de graniţele Alianţei, într-o abordare cuprinzătoare. Potrivit sursei citate, pe dimensiunea sudică, o atenţie deosebită a fost acordată eforturilor de combatere a terorismului, având loc un schimb de opinii privind provocările de securitate din regiunea Orientului Mijlociu şi Nordului Africii, combaterea ISIL, situaţia din Libia şi posibilul răspuns al Alianţei, inclusiv prin continuarea şi consolidarea asistenţei oferite pe linia consolidării capacităţilor de apărare.

Altă temă abordată a vizat rolul NATO în vecinătatea estică şi în Balcanii de Vest. "Ministrul român de Externe a subliniat importanţa strategică a vecinătăţii estice şi necesitatea unor eforturi sporite pentru creşterea rezilienţei partenerilor din această zonă (cu referire la Republica Moldova, Georgia şi Ucraina), având în vedere presiunile interne şi externe cărora trebuie să facă faţă acestea. În acelaşi timp, a evidenţiat importanţa strategică a regiunii Balcanilor de Vest şi necesitatea unei abordări active a NATO, inclusiv din perspectiva continuării procesului de extindere", se menţionează în comunicat.

În cursul dejunului de lucru, miniştrii de Externe aliaţi, alături de omologii lor din Suedia şi Finlanda şi de Înaltul Reprezentant UE, au evaluat implicaţiile posturii militare şi activităţilor Rusiei în Europa şi în alte părţi ale globului. Potrivit comunicatului MAE, a fost reiterată poziţia principială a NATO de abordare duală bazată, pe de o parte, pe o apărare şi descurajare puternice iar, pe de altă parte, pe un dialog substanţial. Şeful diplomaţiei române a subliniat, în acest context, importanţa reciprocităţii, ca principiu fundamental al dialogului în cadrul Consiliului NATO-Rusia.

Ultima sesiune din programul reuniunii ministeriale a fost cea în formatul Comisiei NATO-Ucraina, fiind abordate aspecte privind situaţia de securitate din Ucraina, stadiul şi perspectivele implementării prevederilor Acordurilor de la Minsk, priorităţile actuale şi de perspectivă în relaţia NATO-Ucraina.

Şeful diplomaţiei române a reiterat susţinerea fără echivoc a ţării noastre pentru independenţa şi integritatea teritorială a Ucrainei în interiorul graniţelor sale recunoscute internaţional, precum şi pentru dezvoltarea în continuare a dialogului politic şi a cooperării practice între aceasta şi Alianţa Nord - Atlantică. Ministrul Teodor Meleşcanu a subliniat sprijinul ferm acordat de România Ucrainei şi a încurajat autorităţile de la Kiev să continue procesul de reformă internă, salutând progresele înregistrate până la acest moment. În context, el a anunţat că România a răspuns solicitării de sprijin adresate de Ucraina, prin oferirea de corturi pentru gestionarea consecinţelor exploziilor de la depozitul de muniţie de la Balaklia.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri