România a importat, în primele două luni ale acestui an, tractoare în valoare de 102,04 milioane euro, o sumă similară celei din perioada ianuarie-februarie 2018 (102,07 milioane euro), conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică potrivit Agerpres.
În ianuarie 2019, importurile de tractoare au totalizat 44,178 milioane euro, iar în februarie 58,862 milioane euro.
Importurile de tractoare au crescut anul trecut cu 3,7%, de la 688,452 milioane euro în 2017, la 714,121 milioane euro.
Agricultura României avea la finele anului trecut peste 209.000 tractoare, conform datelor prezentate de ministrul Agriculturii, Petre Daea, în noiembrie.
"În 1989, încheiam inventarul tractoarelor la sfârşitul anului cu 128.000 de tractoare, iar la această dată agricultura ţării româneşti are peste 209.000 tractoare, tractoare diferite din punct de vedere al puterii şi al capacităţii de lucru. (...) Dotarea pe care o au fermierii la această dată, dar şi datorită muncii şi sprijinului prin PNDR, pentru că numai în ultimii doi ani, în anii 2017 şi 2018, în satele româneşti au intrat peste 6,3 miliarde de euro, toate se văd în câştigul fermierilor, în producţiile pe care le-au obţinut, se vede în câmp. Când porniţi pe orice cale de acces, în orice zonă a ţării puteţi vedea tractoare lucrând pe care nu le-am ştiut înainte de 1989", afirma Daea la vremea respectivă.
Importurile de tractoare ale României au atins 102 milioane de euro în primele două luni din 2019
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

527
Alertă pentru fermierii români: războiul din Orientul Mijlociu amenință exporturile de oi și capre către țările arabe
527

41
369 de turişti români blocaţi în Emiratele Arabe Unite sunt repatriaţi cu două zboruri speciale
41

50
Bogdan Ivan anunţă semnarea a 16 contracte, în valoare de peste 18 milioane de lei, pentru modernizarea iluminatului public în localităţi din judeţul Bistriţa-Năsăud
50

14
Kuwait reduce producția de petrol din motive de securitate, pe fondul tensiunilor cu Iranul
14

118
Loturi de pâine Vel Pitar, retrase de la comercializare întrucât pot prezenta fragmente de material plastic/ Precizările companiei
118

28
Preţurile petrolului au înregistrat cea mai mare creştere săptămânală din istoria contractelor futures, pe fondul războiului din Orientul Mijlociu
28

70
Peste 255.000 de ţigarete şi aproape 230 de litri de alcool, descoperite în zona de Est şi Nord-Est a României
70

28
Noua arhitectură de securitate: tehnologia, infrastructurile urbane și industria de apărare
28

24
UE analizează măsuri pentru reducerea prețurilor la energie și sprijinirea industriei
24

1.450
Ministrul Energiei, despre prețul carburanților: „Lucrăm pe cinci scenarii. Este extrem de important pentru noi să nu ajungem la două cifre”
1.450

11.482
Războiul din Orientul Mijlociu lovește piața aurului: Dubaiul oferă discounturi neobișnuite
11.482

56
România și Republica Moldova plantează o pădure comună la Vama Sculeni
56

62
Peste 2.000 de firme și‑au suspendat activitatea în ianuarie 2026, plus 19,9% față de anul trecut
62

















Comentează