Împușcături la Malmo, în Suedia: Sunt mai multe victime - FOTO

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 18-06-2018

Actualizat: 19-06-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

UPDATE

Martori citaţi de publicaţia Aftonbladet au declarat că au fost trase 15-20 de focuri cu o armă semiautomată.

Incidentul armat a avut loc luni seară în zona Drottninggatan, situată în centrul oraşului suedez Malmö, informează publicaţia Sydsvenskan.

Cel puţin cinci persoane au fost rănite, trei fiind în stare gravă, după ce un individ a deschis focul.

Știrea inițială

Patru oameni au fost răniţi de gloanţe luni seara la Malmo, a anunţat poliţia suedeză într-o scurtă declaraţie preluată de Reuters. Nu a fost precizat motivul pentru care s-au tras focuri de armă şi nu s-au dat detalii despre starea victimelor, scrie agerpres.ro.

Conform primelor informații, un bărbat a tras cu mitraliera după ce Suedia a câștigat primul meci de la Cupa Mondială, 1-0, cu Coreea de Sud. Poliţia a afirmat că nu există motive de îngrijorare pentru public, informează agenţia de presă TT, din surse neprecizate. Un purtător de cuvânt al forţelor de ordine a declarat că zona unde a avut loc incidentul a fost izolată şi se iau declaraţii; urmează să fie puse întrebări şi răniţilor, dacă sunt în măsură şi dispuşi să vorbească.

content-imagecontent-image

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri